REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
14.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Un senator PNL demisionează din partid, după 25 de ani

Un senator PNL demisionează din partid, după 25 de ani

A.F. 4 septembrie 2024 | 00:00 368

Senatorul Liviu Brătescu a anunţat, marţi seară, că demisionează din PNL, după ce filiala ieşeană a liberalilor i-a propus să ocupe locul patru pe lista partidului pentru Camera Deputaţilor.

Un senator PNL demisioneaza din partid, dupa 25 de aniLiviu Brătescu

Brătescu a scris, marţi, pe Facebook, că PNL Iaşi i-a transmis că nu mai are nevoie de el în partid, adăugând că nici nu şi-ar găsi un astfel de loc "într-o politică unde cumătria e criteriul de promovare pe lista de parlamentare".

"Înlocuirea mea de pe lista de la senat şi apoi poziţia care mi-a fost propusă de actuala conducere a filialei îmi transmite clar mesajul ca nu mai este nevoie de Liviu Brătescu în PNL. Nici nu mi-aş putea găsi un astfel de loc într-o politică unde cumătria e criteriul de promovare pe lista de parlamentare. Îmi place să mă implic, să construiesc proiecte bune şi necesare, mi-a plăcut mereu. Pe scurt, îmi place să particip la joc, mă implic şi m-am implicat tot timpul, cu toată energia. Dar când echipa în care activezi face jocuri împotriva ta, este un semn că a sosit momentul unei profunde reevaluări privind direcţia, calea, viitorul", a afirmat Liviu Brătescu.

El a precizat că a refuzat propunerea conducerii filialei Iaşi de a ocupa locul patru la Camera Deputaţilor pe "o listă în care nu crede".

Demisie după 25 de ani

"Sunt astfel nevoit după 25 de ani de politică liberală, să îmi anunţ demisia din Partidul Naţional Liberal Iaşi. Voi reflecta în aceste zile cu privire la viitorul meu politic. Mă consider un liberal liber", a adăugat Liviu Brătescu.

El afirmă că nu poate fi de acord cu lista propusă de conducerea PNL Iaşi pentru că "nu are la bază criterii transparente şi corecte de întocmire", scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere