Un șofer de pe CT BUS și-a umflat mușchii în fața unui călător, chiar în timpul cursei! Video
Un șofer de pe CT BUS și-a umflat mușchii în fața unui călător, chiar în timpul cursei! Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestS-a iscat un adevărat scandal într-un autobuz CT Bus, care circulă pe linia 44, după ce un șofer a bruscat de mai multe ori un călător. Cetățeanul îi aduce acuzații grave conducătorului, precizând că acesta nu s-a oprit doar la a-l îmbrânci, ci i-ar fi și adus mai multe injurii. Imaginile sunt grăitoare și lesne de înțeles, iar comportamentul recalcitrant al șoferului nu mai are nevoie de nicio prezentare.
șoferul autobuzului, încercând să lovească telefonul călătorului, pentru a-l opri din filmat
Scandal cu înjurături și îmbrânceli în CT Bus! Șoferul unui autobuz, care circulă pe linia 44, a fost filmat de unul dintre călători, în timp ce manifesta un comportament extrem de agresiv. Cetățeanul care a surprins imaginile susține faptul că întregul conflict a pornit de la faptul că șoferul a încercat să închidă ușa mijlocului de transport în comun, chiar în momentul în care acesta urca. Motivul? Șoferul trebuia să urmeze îndeaproape orarul de sosire în stații, deși, știm cu toții că în majoritatea timpului CT Bus înregistrează întârzieri considerabile.
Acuzațiile bărbatului nu se opresc aici. Pasagerul susține că șoferul i-a adresat injurii. Comportamentul agresiv al acestuia poate fi observat chiar și în video-ul realizat de călătorul jignit, pe care conducătorul îl bruschează de mai multe ori, în încercarea de a-l opri din filmat.
În imagini se vede clar cum șoferul este mai atent la telefon decât la traseu, conducând neglijent. Aceste acțiuni denotă lipsa totală de responsabilitate a acestuia, neatenția sa putând pune în pericol siguranța pasagerilor.
Contactat pentru un punct de vedere director interimar al companiei CT Bus, Aristide Dumitrache, a declarat că incidentul este unul regretabil și că așteaptă ca pasagerul să depună reclamație, pentru a putea instrumenta acest caz. Sau, cine știe, poate nu va aștepta plângerea călătorului! Imaginile vorbesc de la sine!
Video:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9° Constanța 















