REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.7° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.7° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Un TÂNĂR care ALIMENTA cu DROGURI liceele din BUCUREȘTI a INTOXICAT și VAMA VECHE

Un TÂNĂR care ALIMENTA cu DROGURI liceele din BUCUREȘTI a INTOXICAT și VAMA VECHE

Replica API 30 iulie 2021 | 14:08 3628

Trei tineri au fost arestați preventiv pentru trafic de droguri de risc și mare risc și deținere de droguri pentru consum propriu, după ce au fost depistați în ”plină acțiune” la Vama Veche. Aceștia au depus contestație, iar magistrații Curții de Apel Constanța le-au respins-o. Precizăm că unul dintre ei este cunoscut pentru astfel de fapte, el mai fiind anchetat pentru fapte similare, fiind vorba de faptul că ”alimenta” liceele din București cu droguri.

Cei trei tineri arestați preventiv sunt Cheptişi Sebastian Ionuţ, Ploscar Ciprian și Coşuţă Dragoş Mihai. Astfel, la data de 24 iulie a.c., jandarmi din cadrul G.J.M. „Tomis” Constanța au depistat, la Vama Veche, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani, care aveau asupra lor 80 de grame de cannabis, 7 timbre LSD, 16 comprimate de ecstasy, 25 de comprimate 2-CB, 1 gram de ketamină, 23 de grame de amfetamină, 14 grame de MDMA, 2 țigarete confecționate artizanal, o seringă, o pipă din sticlă, un cântar electronic, 3 grindere, 300 de lei și 4 telefoane mobile. Cercetările au fost preluate de polițiști ai B.C.C.O. Constanța - Serviciul Antidrog, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - S.T. Constanța.

imagini cu drogurile găsite asupra tinerilor la Vama Veche

În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și deținere de droguri de risc și de mare risc, în scop de consum propriu. În urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus reținerea pentru 24 de ore a trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 22 de ani (cei de mai sus), iar instanța de judecată a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cei trei au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

imagini cu drogurile găsite asupra tinerilor la Vama Veche

Unul dintre ei, cunoscut și în București

Menționăm că Dragoş Mihai Coşuţă nu este la prima faptă. În 2017, el apărea într-un alt dosar, instrumentat de DIICOT – structura centrală, fiind vorba de trafic de droguri în rândul liceelor din capitală. ” La data de 19.06.2017 organele de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate – Ilfov s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc de către mai multe persoane. Prin ordonanţa nr. 1705D/P/2017 din 22.06.2017 s-a dispus începerea urmăririi penale IN REM sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc prev. de art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000”, potrivit anchetatorilor. Apoi, au fost identificați cei implicați, printre ei aflându-se și Coșuță. Drogurile erau vândute în cadrul liceelor (inclusiv I.L. Caragiale), inculpatul fiind și el elev pe atunci. Toți au fost filați, astfel depistându-se că locurile de întâlnire erau și în Piața Romană, la fast fooduri.

Liliana IONIȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Tudor Lungu din cartierul 13 septembrie isi "amaneteaza" mama in apartamentul propriu
2
1
Bancila Danut
1
0
Bancila Danut din municipiul Mangalia vinde droguri da banii cu camata da foc la case si masini politia il acopera findca el le ofera banii si informatii false despre altii baieti
3
0
BMW alb vns va zice ceva
6
0
auvenit drogalaii in vama,hop si dealerii dupa ei!
6
1
...... Daca va fi gasit vinovaaaaat
4
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367