Un tânăr de 24 de ani a fost prins cu substanțe interzise, pe stradă, după o urmărire ca în filme
Un tânăr de 24 de ani a fost prins cu substanțe interzise, pe stradă, după o urmărire ca în filme
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestÎn seara de vineri 26 septembrie a.c., în jurul orei 21:00, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, aflați într-o misiune de patrulare pe strada Căpitan Dobrilă Eugeniu din municipiul Constanța, au observat un bărbat, în vârstă de 24 de ani care stătea în fața unui fast-food.
Deoarece acesta a manifestat un comportament agitat la vederea echipajului de jandarmi, aceștia au oprit autospeciala în dreptul lui. În acel moment bărbatul a rupt-o la fugă. Jandarmii au alergat după el și după câteva sute de metri au reușit să-l prindă și să-l imobilizeze.
În urma controlului corporal, asupra acestuia au fost găsite două pachețele de staniol conținând o substanță vegetală cu aspect și miros specific și un cuțit de tip briceag pe care bărbatul a spus că îl ține asupra lui pentru autoapărare.
Bărbatul asupra căruia au fost găsite pachetele cu substanțe suspecte și briceagul a fost condus la sediul jandarmeriei, unde au fost întocmite actele de constatare privind o posibilă infracțiune. Documentele, împreună cu substanțele descoperite, vor fi predate polițiștilor, în vederea continuării cercetărilor.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța 
.jpeg)













