REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Un tânăr de 25 de ani a fost arestat după ce a agresat sexual două angajate ale unei săli de jocuri de noroc

Un tânăr de 25 de ani a fost arestat după ce a agresat sexual două angajate ale unei săli de jocuri de noroc

Virgil STOIAN 22 noiembrie 2025 | 22:41 1005

Un tânăr de 25 de ani din Brăila a fost arestat preventiv după ce a agresat sexual două angajate ale unei săli de jocuri de noroc şi a distrus un aparat de jocuri electronice şi o oglindă. Potrivit IPJ Brăila, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila - Biroul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, au dispus reţinerea, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, a unui tânăr de 25 de ani, din Brăila, cercetat pentru agresiune sexuală şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Un tanar de 25 de ani a fost arestat dupa ce a agresat sexual doua angajate ale unei sali de jocuri de noroc
 
”În fapt, din materialul probator administrat s-a reţinut că, la data de 21 noiembrie a.c., tânărul, în timp ce se afla în incinta unei săli de jocuri de noroc, ar fi agresat sexual două angajate. De asemenea, acesta ar fi provocat distrugeri unui aparat de jocuri electronice şi ar fi distrus şi o oglindă, tulburând astfel, prin acţiunile sale, ordinea şi liniştea publică”, a arătat Poliţia.
 
Sâmbătă, instanţa de judecată a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila şi a dispus arestarea preventivă a tânărului, pentru 30 de zile. El a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere