Un tată și-a scos pe brațe fiul din casa în flăcări, dar a fost prea târziu
Un tată și-a scos pe brațe fiul din casa în flăcări, dar a fost prea târziu
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestTragedie într-un sat din județul Mureș. Un băiat de 10 ani a murit, după ce locuința sa a fost mistuită de flăcări.
Copilul era singur în cameră când a izbucnit incendiul. Tatăl său a reușit să-l scoată din casă, însă băiatul era în stare de inconștiență.
Medicii l-au resuscitat, însă, din nefericire, copilul nu a rezistat până la spital. Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!
Vâlvătaia a cuprins gospodăria din satul Tonciu, județul Mureș. Vecinii au auzit un zgomot puternic și au venit în grabă să vadă ce se întâmplă, știind că băiatul avea mai multe afecțiuni.
Localnic: „Eram aici în spate, tăiam lemne, și am auzit că a pușcat ceva pe geamul ăsta. Am fugit la femeie să cer un furtun să dea cu apă, să nu ia foc și la ea.”
Ghinionul a făcut ca incendiul să izbucnească chiar în camera copilului. Tatăl său a intervenit imediat.
Tatăl copilului: „Pe soba de rumeguș a pus haine. Am mers în grădină și am dat de mâncare la porc, și când să vin înapoi, deja ieșea fum din casă. Am scos copilul pe scări și am fugit la sora mea, să vedem, poate putem localiza focul.”
Deși medicii l-au resuscitat, copilul a murit în drum spre spital.
Localnic: „L-au resuscitat până a venit poliția.”
Todoran Alin Dumitru, șef gardă de intervenție, Detașamentul de pompieri Reghin:
„Incendiul se manifesta generalizat, atât la acoperiș, cât și la două camere, cu posibilitatea de propagare la a treia cameră. Am reușit să localizăm incendiul, să nu afecteze cea de-a treia cameră.”
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere și distrugere din culpă. De asemenea, anchetatorii vor verifica condițiile în care era crescut băiatul, potrivit stirileprotv.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News