REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
11.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Un traficant de droguri își ținea marfa... într-un rucsac școlar cu motive animate

Un traficant de droguri își ținea marfa... într-un rucsac școlar cu motive animate

Replica API 14 august 2022 | 00:00 2735

Eugen Stoencea a fost condamnat la 2 ani de închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. Sentința a fost dată de Tribunalul Constanța, pe 25 iulie 2022 și nu este definitivă. Bărbatul este acuzat că în perioada 08.10.2021 – 15.02.2022, a vândut o cantitate de 12 grame de canabis unui colaborator autorizat. Mai mult decât atât, inculpatul a depozitat, în vederea vânzării, un număr de 47 de pliculețe autosigilante ce conțineau în total cantitatea de 32,75 grame Cannabis.

Potrivit anchetei, la data de 04.10.2021, s-a înregistrat la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Constanţa, sesizarea din oficiu a organelor de poliție din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, cu privire la faptul că o persoană efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, respectiv depozitează la locuința sa din Cartierul Șoseaua din Vii din Mun.Constanța și vinde persoanelor interesate substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, cu prețul de 10 lei plicul și cannabis cu prețul de 60 lei per gram, fiind ajutat și de soția sa. Astfel, s-a dispus autorizarea folosirii unui colaborator, care să să culeagă date şi informaţii despre activitatea infracţională desfăşurată de Eugen Stoencea şi persoanele cu care acesta intră în legătură, precum şi procurarea de droguri și de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive de la făptuitor ori de la alte persoane din anturajul acestuia.

Ținea drogurile... într-un rucsac de școală

După ce a vândut în mai multe rânduri canabis colaboratorului autorizat, s-a luat decizia prinderii inculpatului în flagrant, astfel că s-a procedat la oprirea în trafic a autoturismului marca Volvo, condus de către Eugen Stoencea. La percheziționarea autoturismul s-au descoperit, într-un rucsac şcolar cu motive animate multicolorate 9 pungi cu canabis. De asemenea, într-un compartiment ascuns au mai fost descoperite 28 de pungi cu canabis.

La stabilirea pedepsei, judecătorii din cadrul Tribunalui Constanța au avut în vedere, gradul pericol social, faptul că astfel de infracţiuni sunt foarte grave pentru sănătatea populaţiei, mai ales a tinerilor, ceea ce nu poate fi tolerat, dar şi de aspectul că inculpatul este incă tânăr, a recunoscut în totalitate învinuirea ce i s-a adus, limitele de pedeapsă urmând a fi reduse cu o treime, este o persoană integrată social, are familie, a avut locuri de muncă, conndamnările anterioare sunt vechi, dar nu se poate considera că nu au existat, astfel că va aplica acestuia o pedeapsă orientată spre minimul special astfel redus. Pentru aceste considerente, Eugen Stoencea a fost condamnat la 2 ani de închisoare, în regim de detenție. Sentința nu este definitivă.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
inselatorie, gramaj ...mascat, cantar masluit!
0
0
La Constanta 1 g este egal cu 0.6 g hahhaah
1
0
47 de pliculete autosigilante ce contineau in total cantitatea de 32,75 grame: adica dadea pliculetul cu 0.69g in loc de 1g. Merita parnaie pt hotia asta!
4
0
de unde stiti voi ca era ghiozdan de "scoala"? eu am un unchi care are ghiozdan cu donald duck si il are ptr munca....iar ati mancat cacatu cu tot cu mot
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614