REPLICA ONLINE CONSTANTA

15° Constanța Sâm., 18 Mai 2024
Anul XX Nr. 6733
15° Constanța Sâmbătă, 18 Mai 2024 Anul XX Nr. 6733
 

Unde au dispărut carierele de piatră ale Regiei Județene de Drumuri Constanța?! Video

Unde au dispărut carierele de piatră ale Regiei Județene de Drumuri Constanța?! Video

Alexandru CRENGANIȘ 6 mai 2023 | 00:00 3596

Nu mai este o noutate faptul că Regia Drumuri Județene Constanța a fost în pragul falimentului. Mai multe primării din județ, dar și societăți comerciale, precum și mai multe bănci, i-au cerut falimentul, după ce a început să înregistreze datorii din ce în ce mai mari. Începând cu anul 2016, situația RADJP a început să se amelioreze, iar după aproape 6 ani acesta a ieșit din insolvență. În prezent, se bucură de un nou început. În cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții Regiei, în prezent societate pe acțiuni, au vorbit despre planurile de viitor, dar și despre ce nereguli au fost găsite de către noua conducere. Una dintre acestea vizează dispariția carierelor de piatră pe care compania le avea în Constanța.

Unde au disparut carierele de piatra ale Regiei Judetene de Drumuri Constanta?! Video

Carierele de piatră, o enigmă!

Președintele Consiliului de Administrație al companiei, Dorel Saciuc, a declarat că a găsit mai multe nereguli la preluarea companiei. „La momentul la care am preluat Regia, Curtea de Conturi ne-a dat două puncte fierbinți. Foarte multe dosare de instanță nu au fost depuse la termen. Am preluat un așa-zis profit nerepartizat către CJ și către companie. La momentul respectiv aveam 8 milioane. Profitul în ultimii 3 ani a fost de 23 de milioane de lei. Carierele sunt într-o stare deplorabilă. În 2021 am avut o cifra de afaceri de 53 de milioane, în 2022 - 73 de milioane”, a spus președintele CA.

Unde au disparut carierele de piatra ale Regiei Judetene de Drumuri Constanta?! Video

Nu s-a depus documentația pentru lucrările prestate. Am rămas în litigii, nu am recuperat banii și sunt foarte multe lucrări care au fost efectuate și nu s-au încasat banii, pentru că nu s-au depus formalitățile de către juriștii companiei.” a continuat președintele CA.

Dorel Saciuc a afirmat că lipsesc din documentele oficiale patru cariere de piatră. “Neidentificat și fără niciun aport scriptic, în spate lipsesc patru cariere”, a spus președintele CA. Președintele CJ, Mihai Lupu, a dat mai multe detalii despre carierele de piatră care lipsesc din documentele oficiale. “De când s-a făcut inventarul patrimoniului, am avut carieră de nisip care ar fi fost în zona Oltina și care ar fi fost vitală pentru producția noastră. O carieră în zona Runcu, dar și o carieră în zona Târgușor, care iarăși nu s-a mai găsit în actualizarea contractelor. Noi nu avem informațiile când acestea au fost abandonate, dar cert este că atunci când noi am preluat patrimoniul, acestea nu mai figurau în evidența noastră. Nu am primit nici explicațiile tehnico-economice.” a precizat Mihai Lupu.

Video:

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
George, tu le vorbesti astora de BUG Mafia cand ei au creierii plini cu Tzanca Uraganu…ce poti sa ceri de la niste manelisti? Intreg judetul e condus dupa ureche…sa vedem la sfarsit cine o sa cante la tambal? Pe Zagon il ajuta si fata, si echiparea. Hahahahahahah
4
0
Pe vremea mea se numea “anturajul”, acum vad ca-i spune “echipa”…dar precum bine stiti: “Imi amintesc atunci cand mama imi vorbea de anturaj/2,4,6,8,10 ani au trecut la alt nivel vorbesc/ Un prostan poate sa spuna/ La puscarie ma duc, mama, sunt “legat de semnatura”. M-ar interesa sa vad si eu unde va fi “echipa” atunci cand nenea acela care a urmat vreo 5 ani de drept si practica in cadrul parchetului va incadra fapta la art 323-327 din Codul Penal si ai sa te trezesti draga Zagoane coleg cu Nicolae. Nu te gandi ca ma refer la Mos Nicolae, ca la cat de p***t esti sunt sigur ca la asta te-ai gandit. La Nicusor Constantinescu ma refer. Nu uita ca de la aceeasi regie si-a mai luat altul bilete de Poarta Alba.
5
1
Nu va este rusine, 23.. in 3 ani, hotiilor. Dar masiniile noi ale regiei pe care le folositi in interes personal, pe care le conduc si sotiile voastre, motorina cu care plecati la munte, masiniile pe care le deviati de pe traseu catre destinatiile de interes personal. Dati afara de la mecanizare ca altfel va vor para la un moment dat.
9
2
Anchetati-va singuri leprelor, parvenite ce sunteti. Cine sunteti voi. Nulitati care vreti sa va faceti un nume pe spatele celor care au scos Regia din insolventa, Tutuianu cu Lungici bineinteles directorii si sefii pe care i-ati mazilit de cariere si sectii. I-ati pus pe ai vostri, credeati ca este bogatie mare pe acolo....nuuuuu prostaniilor este munca si bataia de cap cu muncitorii si cu tot felul de lipsuri. Javre liberale ce sunteti. O sa vada betivul si interlopul de lupulica. la anul sunt alegeri.....
10
1
Care o fi secretul cu schimbul de directori tehnici?
8
0
intrebati l pe marius calciu unde sunt carierele , ca el le stie pe toate , el le face pe toate in regie , el da lumea afara cand vrea el , el conduce regia un t***n hot mana in mana cu zagon .
6
2
Sa vina curtea de conturi sa facă ordine și dosare penaleeeeeeeeeeee
5
0

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468