REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.3° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
16.3° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Ungaria şi Rusia vor să semneze acorduri privind producţia de vaccinuri şi furnizarea de gaze naturale

Ungaria şi Rusia vor să semneze acorduri privind producţia de vaccinuri şi furnizarea de gaze naturale

Replica API 26 august 2021 | 00:00 633

Ungaria vrea să semneze anul acesta cu grupul rus Gazprom un nou acord de aprovizionare cu gaze naturale pe o perioadă de 15 ani, negocierile fiind în stadiu final, a anunţat marţi ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, după ce s-a întâlnit cu omologul său rus Sergei Lavrov la Budapesta, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Peter Szijjarto, Sergei Lavrov

Oficialul ungar a informat că va discuta cu Gazprom preţul şi flexibilitatea noului contract săptămâna viitoare, în Rusia.

"Sper că vom semna în această toamnă un nou acord de aprovizionare cu gaze naturale pe o perioadă de 15 ani, în bune condiţii", a declarat Szijjarto.

Acesta a anunţat că Budapesta şi Moscova sunt în negocieri avansate pentru producerea sub licenţă a vaccinului Sputnik V COVID-19 în Ungaria, operaţiune care ar putea demara la finalul lui 2022.

În Ungaria s-a folosit pe scară largă vaccinul rusesc Sputnik în timpul pandemiei, chiar dacă nu a fost aprobat de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA).

De când a venit la putere premierul Viktor Orban, în 2010, Ungaria a promovat interesele Moscovei în cadrul UE, cerând în mod repetat renunţarea la sancţiunile economice impuse acesteia după ce a anexat Crimeea, în 2014.

Tot ministrul ungar al Afacerilor Externe anunţa în 3 iunie că a semnat cu grupul rus Gazprom un acord de aprovizionare cu gaze naturale pe o perioadă de 15 ani, acord care va intra în vigoare imediat ce va expira actualul contract, în luna septembrie a acestui an.

Până acum, Ungaria s-a bazat în principal pe gazele naturale ruseşti, iar autorităţile de la Budapesta nu au semnat niciodată un acord de aprovizionare pe termen lung cu niciun alt furnizor decât grupul rus Gazprom, care lucrează la extinderea prezenţei sale în Europa prin construirea mai multor gazoducte.

În ultimii ani, Ungaria a început să îşi diversifice importurile de gaze naturale, prin deschiderea unor interconectori de gaze cu majoritatea ţărilor vecine şi semnarea mai multor acorduri de aprovizionare, inclusiv unul cu grupul Shell care vizează aprovizionarea cu gaze naturale lichefiate (GNL) printr-un terminal din Croaţia.

De asemenea, în perioada următoare, urmează să fie inaugurată o nouă conductă BalkanStream, o prelungire pe teritoriul Bulgariei a conductei ruseşti TurkStream, până în Serbia şi Ungaria.

"Vom avea la dispoziţie o nouă rută pentru achiziţionarea de gaze naturale...Ungaria nu va fi lipsită de gaze naturale", a declarat Peter Szijjarto, într-un mesaj video publicat pe pagina sa de Facebook, adăugând că legătura de la graniţa Ungariei cu Serbia va deveni operaţională până în luna octombrie.

Szijjarto nu a dezvăluit care este cantitatea de gaze pe care Ungaria o va importa în conformitate cu noul acord convenit cu Gazprom şi nici preţul, adăugând doar că formula de preţ este una "flexibilă", iar companiile energetice din cele două ţări vor negocia detaliile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272