Ungureanu (USR), după vizionarea filmului IDF: E greu să vezi fragmente din carnagiu în imagini needitate
Ungureanu (USR), după vizionarea filmului IDF: E greu să vezi fragmente din carnagiu în imagini needitate
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDeputatul USR Emanuel Ungureanu a declarat, după şedinţa secretă a Parlamentului consacrată situaţiei din Statul Israel, că i-a fost greu să vadă imaginile needitate din filmul Israel Defence Forces, menţionând că le-a vizionat pentru a transmite generaţiilor următoare că există terorism în secolul al XXI-lea.
"Să vezi fragmente din acel carnagiu cu imagini needitate a fost greu de privit, dar am stat acolo ca să le pot spune generaţiilor care vin că există terorism în secolul XXI, că se manifestă brutal. Am văzut copii decapitaţi, copii care au fost lăsaţi să vadă părinţii murind, am văzut şi invers părinţi care au fost lăsaţi să îşi vadă copiii murind. Sunt imagini greu de descris şi mai greu de descris este reacţia unor membri ai Partidului Şoşoacă. Să auzi urlete sau, practic, manifestări de solidaritate cu teroriştii în contextul dat e ceva care a fost poate mai greu de suportat decât imaginile în sine", a afirmat Ungureanu.
Filmul IDF a fost vizionat în cadrul unei şedinţe comune secrete a Parlamentului consacrate evoluţiilor recente şi situaţiei din Statul Israel, potrivit agerpres.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9.4° Constanța 













