REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
10.4° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Uniforma şcolară, motiv de ameninţări între elevi şi director, la Hârşova

Uniforma şcolară, motiv de ameninţări între elevi şi director, la Hârşova

Replica API 30 mai 2014 | 00:00 248

Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) Constanţa e foc şi pară pe conducerea liceului teoretic "Ioan Cotovu", din Hârşova, întrucât, susţin liderii formaţiunii, directorul liceului nu doreşte să dea curs solicitării elevilor de a se renunţa la obligativitatea de a purta uniformele şcolare şi, mai mult, a trecut la ameninţări la adresa preşedintelui Consiliului Şcolar al Elevilor.

CJE susţine că aceasta a fost ameninţată de către directorul unităţii de învăţământ cu scăderea notei la purtare şi eliminarea de la cursuri deoarece s-a împotrivit uniformelor şcolare. Potrivit informării CJE, în cadrul liceului a fost adusă în discuţie introducerea uniformelor şcolare iar Consiliul Şcolar al Elevilor a lansat o petiţie, care a fost semnată de peste 400 de elevi care se împotrivesc introducerii uniformelor. Această petiţie a fost înaintată directorului de către preşedintele CŞE, iar aceasta a fost ameninţată că v-a fi sancţionată disciplinar şi demisă din funcţie. "Este inacceptabil ca directorul unităţii de învăţământ să ameninţe un reprezentant al elevilor cu scăderea notei la purtare şi eliminarea, totul doar pentru că şi-a îndeplinit îndatorirea de a reprezenta interesele şi dorinţele elevilor din unitatea de învăţământ", a declarat preşedintele CJE, Alexandru Manda, care beneficiază astfel de un nou prilej de a se lua la harţă cu Inspectoratul Şcolar Judeţean. "Considerăm că Inspectoratul colar Judeţean Constanţa trebuie să sancţioneze conducerea Liceului Teoretic "Ioan Cotovu" din Hârşova, aceasta încălcând etica profesională, normele legale şi bunul simţ", a precizat Manda, susţinând că, în cazul în care ISJ nu se va sesiza, "situaţia degenerează": "Luăm în calcul depunerea unei sesizări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârşova", a concluzionat Manda.

M.F.V.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108