Unitatea 2 de la Cernavodă va fi sincronizată la Sistemul Energetic Național
Unitatea 2 de la Cernavodă va fi sincronizată la Sistemul Energetic Național
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLucrările aferente opririi planificate a Unității 2 de la Cernavodă se vor finaliza vineri, iar sincronizarea la Sistemul Energetic Național (SEN) se va realiza în aceeași zi, se arată într-un comunicat de presă al Nuclearelectrica transmis, scrie AGERPRES.
'Unitatea 2 a intrat în programul de oprire planificată în data de 6 mai 2017 în vederea efectuării lucrărilor de mentenanță planificate, realizate o dată la doi ani pentru fiecare unitate. În perioada opririi planificate s-au efectuat peste 10.000 de activități', se arată în document.
Printre activități se află: Programul de întreținere preventivă și corectivă, Programul de inspecții, Programul de testare pe perioada opririlor planificate, conform cerințelor Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, care se poate efectua numai cu centrala oprită și Programul de implementare a modificărilor de proiect pe anumite sisteme, echipamente sau componente.
'Toate obiectivele opririi planificate au fost realizate în condiții de siguranță pentru personalul centralei, public și mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă. Anterior intrării în programul de oprire planificată, Unitatea 2 CNE Cernavodă a funcționat continuu de la ultima oprire planificată din anul 2015, timp de 704 zile, ceea ce reprezintă o performanță în industria nucleară, performanță asociată profesionalismului personalului și calității programelor și proceselor centralei', precizează sursa citată.
De asemenea, conform datelor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), România, prin cele două unități în operare de la CNE Cernavodă, ocupă primul loc dintr-un total de 454 unități nucleare din 30 de țări, cu un factor de capacitate mediat pe ultimii trei ani de 94%, și primul loc dintr-un total de 566 unități nucleare din 32 de țări, cu un factor de capacitate de la punerea în funcțiune până la sfârșitul anului 2016 de 91,9%.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News