REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.7° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
15.7° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Uniunea Elenă - proiect naţional de solidaritate cu instituţiile care luptă împotriva COVID-19

Uniunea Elenă - proiect naţional de solidaritate cu instituţiile care luptă împotriva COVID-19

Replica API 29 aprilie 2020 | 00:00 716

Dragoş Gabriel Zisopol

Uniunea Elenă din România a iniţiat şi desfăşoară, în contextul pandemiei de coronavirus, un proiect naţional de solidaritate, prin care sunt donate măşti de protecţie de unică folosinţă unor spitale din România în care sunt trataţi pacienţii infectaţi cu COVID-19, a afirmat, marţi, preşedintele Uniunii, deputatul Dragoş Gabriel Zisopol, scrie Agerpres.

"În contextul pandemiei cu care ne confruntăm, Uniunea Elenă din România a iniţiat şi desfăşoară un proiect naţional de solidaritate prin care 16.000 de măşti de protecţie respiratorie de unică folosinţă au fost sau urmează a fi donate mai multor spitale", a precizat preşedintele UER.

Este vorba despre: Spitalul de Pneumoftiziologie "Sf. Andrei Valea Iaşului" din comuna Valea Iaşului, judeţul Argeş, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, Spitalul de Boli Infecţioase Braşov, Spitalul Judeţean Brăila, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj Napoca, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" Craiova, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "Sf. Cuvioasa Parascheva" Galaţi, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "Sfânta Parascheva" Iaşi, Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin - Secţia de Boli Infecţioase, Spitalul Judeţean Neamţ, Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea, Spitalul Municipal de Urgenţă "Elena Beldiman" Bârlad, Spitalul "Victor Babeş" Bucureşti, Institutul de Boli Infecţioase "Matei Balş", Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti, Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Bucureşti.

"De asemenea, din totalul celor 16.000 de măşti donate au fost trimise către cele 20 de comunităţi elene teritoriale câte 50 de bucăţi/ filială, iar împreună cu revista "Elpis" a Uniunii Elene din România au fost expediate alte 3.000, câte două măşti pentru fiecare dintre cititorii periodicului nostru. Menţionez că au existat şi iniţiative ale unor sucursale ale Uniunii Elene din România de a contribui la dezvoltarea proiectului naţional şi prin donaţii directe, pe plan local. Un exemplu elocvent este cel al Comunităţii Elene Prahova care, în urma unei campanii proprii de strângere de fonduri, a făcut o donaţie suplimentară de 2.000 de măşti (incluse în totalul celor 16.000 donate de Uniunea Elenă din România la nivel naţional) către cinci instituţii ploieştene (Spitalul Municipal Ploieşti "Schuller", Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Spitalul de Pediatrie Ploieşti, Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Ploieşti şi Poliţia Locală Ploieşti). În aceste momente când este nevoie de sprijin material, moral şi financiar, considerăm că solidaritatea şi asumarea responsabilităţii faţă de noi, faţă de familie, faţă de cei dragi şi faţă de cei din jurul nostru sunt esenţiale în lupta cu virusul COVID-19", a subliniat Dragoş Gabriel Zisopol.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212