REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
9.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Uniunea Europeană şi-a dat un acord preliminar pentru reluarea zborurilor cu Boeing 737 MAX

Uniunea Europeană şi-a dat un acord preliminar pentru reluarea zborurilor cu Boeing 737 MAX

Replica API 25 noiembrie 2020 | 00:00 954

Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) şi-a dat marţi acordul preliminar pentru avioanele 737 MAX ale Boeing, deschizând calea pentru o aprobare a reluării zborurilor în ianuarie, după o interdicţie de aproape doi ani determinată de două accidente soldate cu 346 de morţi, relatează Reuters, citată de Agerpres.

EASA a evidenţiat măsurile care trebuie luate pentru ca avioanele blocate în prezent la sol să reintre în funcţiune. Printre măsurile necesare se numără şi actualizarea software-ului aflat la originea celor două accidente survenite în 2018 şi 2019.

Instituţia UE a lansat de asemenea o perioadă de 28 de zile în care pot fi făcute observaţii, despre care a spus că va duce la o ridicare formală a interdicţiei de zbor de la mijlocul lui ianuarie, odată ce va fi analizat feedback-ul din partea opiniei publice şi industriei.

Data la care vor putea fi reluate zborurile cu avioanele Boeing 737 MAX depinde de instruirea piloţilor şi de perioada de timp de care companiile aeriene au nevoie pentru a actualiza software-ul şi pentru a pune în practicată măsurile cerute de EASA.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212