REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
17.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Universitatea „Ovidius” a marcat Ziua Dobrogei

Universitatea „Ovidius” a marcat Ziua Dobrogei

Replica API 14 noiembrie 2015 | 00:00 278

Simpozion

Simpozion

Simpozionul organizat de Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, cu ocazia Zilei Dobrogei, s-a bucurat de prezenţa vicepreşedintelui cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Cristinel Dragomir. Vicepreşedintele a ţinut un mic discurs, în care a subliniat că el, ca reprezentant al autorităţii publice locale, are un sentiment de mândrie, că lucrurile au fost reparate prin această lege, prin care ziua de 14 noiembrie a fost declarată sărbătoare naţională. Tot el a ţinut să felicite catedra de istorie, pentru că, de-a lungul anilor, au marcat acest eveniment. La final acesta, a adăugat şi câteva mulţumiri: „Vreau să mulţumesc tuturor celor care în această săptămână au contribuit la marcarea acestui eveniment, şi în special Facultăţii de Istorie, cu ajutorul căreia s-a realizat şi distribuit, broşura care conţine minimul de informaţie cu privire la această sărbătoare. După acest discurs, a avut loc, vernisajul expoziţiei fotodocumentare realizate de Serviciul Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale. Expoziţia a fost realizată de dr. Virgil Coman, şef al S.J.C.A.N, care a susţinut şi o comunicare ştiinţifică.

Mihaela UNGUREANU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272