REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.8° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
14.8° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

UNTRR cere excluderea şoferilor profesionişti internaţionali de la izolarea la domiciliu, pentru asigurarea mărfurilor de strictă necesitate

UNTRR cere excluderea şoferilor profesionişti internaţionali de la izolarea la domiciliu, pentru asigurarea mărfurilor de strictă necesitate

Replica API 17 martie 2020 | 00:00 632

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului excluderea şoferilor profesionişti care operează transporturi rutiere internaţionale de la măsura izolării pentru 14 zile la domiciliu, pentru evitarea blocării alimentării cu mărfuri de strictă necesitate, precum alimente sau medicamente, se precizează într-un comunicat.

Solicitarea organizaţiei transportatorilor este prima dintr-o listă de şase cereri transmisă autorităţilor, pe care UNTRR le consideră esenţiale pentru "evitarea blocării activităţii de transport rutier, principalul element în lanţul logistic de aprovizionare al capacităţilor de producţie cu materii prime şi materiale şi al populaţiei cu mărfuri de strictă necesitate, alimente şi medicamente."

Astfel, UNTRR solicită ca primă măsură "excluderea şoferilor profesionişti care operează transporturi rutiere internaţionale de la măsura izolării la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile aplicată de CNSSU tuturor persoanelor asimptomatice care sosesc în România din ţările unde sunt confirmate cel puţin 500 de cazuri. (...) Dacă măsura de izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile se va aplica şi şoferilor profesionişti, săptămâna următoare nu o să mai avem cu cine să facem transport rutier în România", avertizează organizaţia transportatorilor rutieri.

UNTRR este deschisă la măsuri suplimentare de controlare a stării de sănătate a şoferilor profesionişti - controlul temperaturii, urmărirea simptomelor, dar aceştia să nu fie trimişi automat în carantină sau în autoizolare, se menţionează în comunicat.

Organizaţia transportatorilor rutieri argumentează că şoferii de pe transporturile internaţionale sunt izolaţi oricum în cabinele camioanelor prin însăşi natura activităţii lor.

"În ţările cu peste 500 de cazuri de coronavirus, precum Italia, Spania, Franţa, Germania, Belgia sau Austria, camioanele intră şi ies fără restricţii, iar şoferii nu sunt trimişi în carantină sau în autoizolare. La frontiere se măsoară temperatura şoferilor, iar la locurile de încărcare/descărcare s-au luat măsuri speciale - şoferii se dau jos din cabină, se spală pe mâini, se dezinfectează şi apoi preiau documentele. Mărfurile sunt încărcate şi asigurate de către expeditori. Italia este al doilea partener comercial al României, se transportă rutier 2 milioane de tone anual, ceea ce înseamnă 277 camioane pe zi. Germania reprezintă principalul partener comercial al României şi totalizează 20% din comerţul exterior al României, adică 32,5 miliarde de euro. Toată industria automotive a României se blochează în 7 zile. Totodată, precizăm că şoferii de camion stau singuri în cabină, au condiţii de odihnă în cabină, plata taxelor de drum se face automat, fiind mai izolaţi decât orice altă categorie socială", se precizează în comunicatul organizaţiei transportatorilor.

În acest context, UNTRR solicită ca toţi şoferii profesionişti să nu fie puşi automat în carantină sau autoizolare, altfel economia României se va bloca, cu consecinţe catastrofale generate de lipsa mărfurilor, dar şi de închiderea unităţilor de producţie şi reducerea considerabilă a comerţului, ceea ce va produce mai multe victime în timp foarte scurt comparativ cu noul coronavirus în următoarele 90 de zile, se menţionează în comunicat.

Celelalte măsuri solicitate de UNTRR sunt: menţinerea transportului rutier de marfă în mişcare pentru evitarea unui blocaj economic, care ar agrava impactul COVID-19 în România; derogarea temporară de la aplicarea regulilor europene privind timpii de conducere şi de odihnă pentru şoferii profesionişti români, având în vedere starea de urgenţă din România determinate de criza COVID 19; prorogarea termenului de plată a impozitelor şi taxelor locale; BNR să ceară sistemului bancar doar plata dobânzilor la credite şi leasing, fără capital; suspendarea plăţii contribuţiilor sociale de către firmele afectate.

"UNTRR solicită toate aceste măsuri cu caracter urgent pentru evitarea blocării activităţii de transport rutier, principalul element în lanţul logistic de aprovizionare al capacităţilor de producţie cu materii prime şi materiale şi al populaţiei cu mărfuri de strictă necesitate, alimente şi medicamente. Blocarea activităţii de transport rutier va atrage imediat intrarea în colaps a economiei naţionale, cu consecinţe imediate şi catastrofale", atrage atenţia UNTRR, potrivit Agerpres.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise - operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212