REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

UNTRR: Transportatorii rutieri din România pot recupera o parte din taxa de drum plătită în Germania

UNTRR: Transportatorii rutieri din România pot recupera o parte din taxa de drum plătită în Germania

Replica API 30 noiembrie 2020 | 00:00 942

Companiile de transport rutier din România care au achitat taxe de drum în Germania mai au termen până vineri, 4 decembrie 2020, pentru pentru a se înregistra în vederea rambursării unei părţi din taxele achitate în perioada 2017 - 2020, se menţionează într-un comunicat remis duminică de Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

Firmele se pot înregistra pe platforma www.tollreclaim.com/ro/home-ro, pusa la dispoziţie de firma de avocatura Hausfeld din Germania şi compania eClaim GmbH, în parteneriat cu Uniunea Naţionala a Transportatorilor Rutieri din România, se precizează în comunicat, scrie Agerpres.

"Toate firmele care au plătit suplimentar taxe de drum au dreptul la o rambursare din partea statului german, iar conform datelor actuale, aceasta se ridica între 4% şi 7%. Estimările iniţiale arată că transportatorii rutieri din România pot primi înapoi până la 5.000 euro/camion pentru ultimii trei ani din taxele de drum plătite în Germania", informează UNTRR.

În prezent, taxa de drum în Germania (pentru camioane de peste 18 tone, de la 4 axe) este de 18,7 eurocenţi pentru camioanele Euro 6 şi de 19,8 eurocenţi pentru camioanele Euro 5.

La 28 octombrie 2020, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis ca modalitatea de calcul a taxelor de drum în Germania pentru camioane încalcă legislaţia europeană. La calcularea taxei de drum, Germania a luat în considerare costurile poliţiei rutiere, cu toate ca acest lucru nu este permis în legislaţia europeană.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614