REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.3° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
16.3° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Unul din "vitejii" din Palazu Mare a fost protagonistul unui jaf armat în Portugalia

Unul din "vitejii" din Palazu Mare a fost protagonistul unui jaf armat în Portugalia

Replica API 11 martie 2014 | 00:00 347

Au contestat măsura arestului prevenitv

Au contestat măsura arestului prevenitv

"Vitejii" din Palazu Mare, ridicaţi de oamenii legii în urma percheziţiilor domiciliare, arestaţi ulterior, nu se împacă prea bine cu ideea de a sta după gratii, motiv pentru care deja au contestat măsura preventivă. În plus, unii dintre ei nu sunt pentru prima oară în această ipostază, un individ fiind implicat, în urmă cu mai mulţi ani, într-un jaf armat în Portugalia.

Dumitru Anghel, Valentin Anghel, Gheorghe Maltezu, Cosmin Baicu, Valentin Valeriu Agreci şi Petre Anghel au fost arestaţi pentru 30 de zile, însă a şi apărut contestaţia măsurii preventive, înregistrată pe 10 martie. Ei sunt indivizii care, în urma unei şicanări în trafic, au dat buluc într-un bar din Murfatlar şi au făcut prăpăd. În plus, unul dintre "războinicii" de faţă se pare că nu este la prima abatere. Mai precis, Gheorghe Maltezu, din Cobadin, dar care stă mai mult pe la iubita lui, în Palazu Mare, ar fi fost implicat, în anul 2005 într-un jaf armat în Portugalia. La începutul lunii noiembrie 2005, Maltezu, acum în vârstă de 34 de ani, alături de alte 7 persoane, ar fi pătruns într-un complex comercial din Portugalia, l-au bătut pe paznic şi ameninţat cu pistoalele, pentru a le spune unde este alarma, după care l-au legat de mâini şi de picioare şi l-au băgat într-o toaletă, ei furând mai multe bunuri. A fost prins în România, în Palazu Mare, în 2007, însă acesta nu a recunoscut nimic, menţionând că a stat doar o lună de zile în Portugalia. Numai că a ajuns iar după gratii, întrucât a participat la scandalul produs în urmă cu o lună de zile. Menţionăm că cei şase inculpaţi sunt acuzaţi de comiterea infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, loviri şi alte violenţe şi distrugere. Tot scandalul a avut loc în seara de 9 februarie, în jurul orelor 15.00, la ieşire din Constanţa, spre Valu lui Traian, pe DN3. Este vorba de o şicanare în trafic, V.C.G., de 21 ani, din Murfatlar, care se afla la volanul unui autoturism marca Skoda, pe când Cosmin Baicu, de 24 de ani, din Palazu Mare, conducea un Audi. Cel din urmă l-a urmărit pe primul, iar în dreptul parcului din Murfatlar a coborât şi i-a lovit maşina rivalului cu o bâtă. Crezând că totul s-a terminat, V.C.G. a mers la barul Twice Cafe din localitate. Baicu s-a întors după ajutoare, după care a dat năvală în respectivul bar, vandalizând tot şi lovind clienţii. Numai că persoana pe care o căuta plecase doar cu câteva minute înainte. De asemenea, precizăm că patru persoane din bar au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272