URMĂRIRE CA-N FILME! Un bărbat a fost arestat pentru că nu a oprit maşina la semnalele poliţiştilor constănţeni: era băut!
URMĂRIRE CA-N FILME! Un bărbat a fost arestat pentru că nu a oprit maşina la semnalele poliţiştilor constănţeni: era băut!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMaşina Poliţiei bombardată cu sticle
Maşina Poliţiei bombardată cu sticle
Un bărbat, de 46 de ani, din satul Dorobanţu, "a împuşcat" un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile din partea magistraţilor Judecătoriei Constanţa după ce sâmbătă, 7 iunie a.c., a refuzat să oprească maşina la semnalele poliţiştilor. Oamenii legii din Mihail Kogălniceanu, aflaţi în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au tras pe dreapta un conducător auto ce rula pe DN2A dinspre Constanţa către Hârşova. Întrucât acesta nu a oprit, s-a procedat la urmărirea sa pe o distanţa de 20 de km, până în satul Dorobanţu, timp în care conducătorul auto a încercat să acroşeze autospeciala de poliţie, aruncând cu sticle în direcţia acesteia. În satul Dorobanţu bărbatul a fost imobilizat şi legitimat de poliţişti, stabilindu-se că acesta este Laurenţiu Ţ., de 46 ani. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi se afla în stare de ebrietate, având o îmbibaţie alcoolică de 1,15 g/l alcool pur în sânge. Bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore şi apoi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, ulterior Judecătoriei Constanţa, care a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News