REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.7° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.7° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

URMĂRIRI în trafic și CIRC la spital! Cetățean francez, OBLIGAT să presteze muncă în folosul comunității la Constanța!

URMĂRIRI în trafic și CIRC la spital! Cetățean francez, OBLIGAT să presteze muncă în folosul comunității la Constanța!

Replica API 11 decembrie 2019 | 09:09 425

Un cetățean francez, în vârstă de 40 de ani, ar putea ajunge să prresteze muncă în folosul comunității la Constanța, după ce a făcut circ la spital, în fața medicilor și a oamenilor legii, în aprilie anul trecut. Acesta s-a urcat băut la volan, a provocat un accident rutier și a fugit de la locul faptei, fiind prins de polițiști într-un taxi. În momentul în care medicii au vrut să-i facă analize, pentru a vedea valoarea alcoolemiei din sânge, dar și dacă a consumat droguri, individul a refuzat, în ciuda insistențelor. Așa că, a fost trimis în judecată și ulterior condamnat pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Mai mult, el trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa sau RA Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, pe o perioadă de 60 zile.

Potrivit rechizitoriului, pe 14 aprilie 2018, puțin după miezul nopții, lucrătorii de poliție, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizați că pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale. S-au de plasat la locul indicat, unde au constatat că șoferul autoturismului care urcase pe marginea scuarului de beton și se izbise de un stâlp care susținea un indicator de circulație părăsise autoturismul și urcase într-un taximetru cu care se îndepărta de la locul faptei spre hotelul Zodiac. Așa că au pornit în urmărirea lui și l-au oprit după ce parcursese o distanță relativ mică. Pentru că emana halenă alcoolică, M.D. a fost supus testării cu aparatul etilotest și s-a constatat că avea o concentrație alcoolică de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru a i se recolta probe biol ogice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. După ce inculpatul a ajuns la spital, acesta a refuzat însă să se supună cererilor repetate pe care i le-au adresat lucrătorii de poliție și personalul medical de a se supune recoltării de probe biologice de sânge, deși i s-a pus în vedere că refuzul său constituie infracțiune. Individul a fost dat pe mâna procurorilor care, ulterior, l-au trimis în judecată pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Pe 4 decembrie a.c., Judecătoria Constanța l-a condamnat la un an de închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității.

”În baza art. 337 CP condamnă inculpatul M. D. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru comiterea infrac?iunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. În baza art.91Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere; stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani; obligă inculpatul M. D. Ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 C.penal obligă inculpatul M. D., ca pe durata termenului de supraveghere să urmeze un curs de reintegrare social, derulat de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Constan?a sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul M. D. prestează o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa sau RA Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, pe o perioadă de 60 zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. (...) atrage atenţia inculpatului M. D. asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, în sensul că, dacă cu rea-credință nu va respecta măsurile de supraveghere sau dacă nu va executa obligațiile impuse sau va săvârși o nouă infracțiune în termenul de supraghere, instanța va revoca suspendarea și va dispune executarea pedepsei”, se arată în minuta instanței. Decizia nu este definitivă.

M.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
e marocan sau algerian ???
4
0
Daca era din Rusia sau din Israel mai scriati tot asa?asa... Comunitatea europeana e de vina?vor sa ne cumpere mai tare decat ne a vandut Nastase Tariceanu Berceanu Dorneanu Valeanu si uite asa EANU ne a vandut si inca incearca,peste tot este cate un EANU de regiune mai ales in pozitii cheie mereu e cate un IEPURE LUPU FRUNZA MAZARE SAU VREO MESERIE TAMPLARU CIOBANU sau MOISE AVRAM ADAM...coincidente
2
0
Sunt convinsa ca de acum, vom avea un oras curat.
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367