Urmăriți internațional, aduși în țară de polițiști
Urmăriți internațional, aduși în țară de polițiști
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestLa data de 12 februarie 2025, Poliția Română a adus în țară 4 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate.
Astfel, a fost adus în țară un bărbat, de 28 de ani, din Botoșani, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt. Acesta a fost adus din Germania, având emis de către Judecătoria Onești, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an și 10 luni.
De asemenea, a fost adus un bărbat, de 28 de ani, din Vrancea, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe. Acesta a fost adus din Marea Britanie, având emis, pe numele său, de către Judecătoria Focșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an și 10 luni.
Totodată, a fost adus în țară un bărbat, de 37 de ani, din București, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de skimming. Acesta a fost adus din Marea Britanie, având emis de către Tribunalul București, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 6 ani și două luni.
Astfel, a fost adus în țară un bărbat, de 39 de ani, din Hunedoara, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Acesta a fost adus din Spania, având emis de către Judecătoria Petroșani, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 4 ani și 9 luni.
Cei în cauză au fost introduși în unități de detenție, în vederea executării mandatelor.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9° Constanța 













