REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.2° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.2° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Ursula Von der Leyen scapă de acuzații, în dosarul vaccinurilor anti-Covid

Ursula Von der Leyen scapă de acuzații, în dosarul vaccinurilor anti-Covid

A.F. 23 ianuarie 2025 | 00:00 681

Justiţia belgiană a declarat „inadmisibile” o serie de plângeri penale împotriva preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, referitoare la achiziţiile de vaccinuri anti-COVID pe care le-a negociat în numele statelor UE cu compania Pfizer, relatează marţi AFP, transmite Agerpres.

Ursula Von der Leyen scapa de acuzatii, in dosarul vaccinurilor anti-CovidUrsula von der Leyen

Avocatul belgian al lui Von der Leyen, Adrien Masset, şi alte surse care au cunoştinţă de acest caz au declarat pentru AFP că plângerea formulată de reclamantul Frederic Baldan, un fost lobbyist al Parlamentului European, a fost declarată inadmisibilă, întrucât el nu a putut face dovada prejudiciului personal suferit, ceea ce a invalidat şi plângerile formulate ulterior.

Frederic Baldan a acuzat-o pe Von der Leyen că a negociat "prin SMS, în secret" cu directorul general al companiei Pfizer, Albert Bourla, un mare contract pentru furnizarea de vaccinuri anti-COVID "fără niciun mandat" din partea statelor membre ale UE. Două dintre acestea, Ungaria şi Polonia, care au fost acţionate în judecată de Pfizer pentru neplata unor vaccinuri, s-au constituit parte civilă în dosar.

Plângerea iniţială priveşte în special "distrugerea de documente publice", respectiv schimburile de SMS-uri între Von der Leyen şi Albert Bourla, mesaje pe care preşedinta Comisiei Europene susţine că le-a şters.

Comisia Europeană a refuzat să publice schimburile de mesaje text între Ursula von der Leyen şi Albert Bourla
În pofida regulilor de transparenţă, Comisia Europeană a refuzat să publice schimburile de mesaje text între Ursula von der Leyen şi Albert Bourla, susţinând că nu este obligată să păstreze SMS-urile responsabililor săi de rang înalt şi că nu mai deţine acele mesaje.

Reclamantul a acuzat-o de asemenea pe preşedinta Comisiei că ar fi încălcat codul de conduită al membrilor executivului comunitar, care le impune acestora criterii de "independenţă, onestitate şi loialitate".

Frederic Baldan, căruia în urma procedurilor judiciare demarate i-a fost retrasă în anul 2023 acreditarea la Parlamentul European, a sesizat mai multe tribunale belgiene şi justiţia europeană.

Parchetul european (EPPO) a anunţat deschiderea unei investigaţii în acest caz în octombrie 2022, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Oare o arde Codruta pe dracoaica asta ?
0
0
e vorba doar de cateva plangeri recente justitia belgiana are cel putin un dosar mai vechi deschis sau mai multe si mai e dosarul de la eppo
2
0
Scapa familia asta de infractori ?Asa cred ei!
6
1