REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

USR a introdus un amendament în noul Cod Silvic: tăierile ilegale de pomi din mediul urban vor putea deveni infracțiuni

USR a introdus un amendament în noul Cod Silvic: tăierile ilegale de pomi din mediul urban vor putea deveni infracțiuni

Virgil STOIAN 7 noiembrie 2024 | 13:14 164

 Tăierile ilegale, precum cele de pe bulevardul Ferdinand, dispuse de primarul Vergil Chițac, care au fost pedepsite doar cu amenzi din partea Gărzii de Mediu, devin infracțiuni cu dosar penal după adoptarea noului Cod Silvic.

USR a introdus un amendament in noul Cod Silvic: taierile ilegale de pomi din mediul urban vor putea deveni infractiuni
Stelian Ion, deputat, președinte USR Constanța:
„Este un pas important și firesc deoarece tăierile abuzive, precum cele făcute la Constanța de administrația Chițac, nu trebuie să se mai repete. Nu poți să dai ordin pentru a măcelărirea unor pomi sănătoși, doar pentru că ești primar, fără să existe consecințe și urmări legale.
Amendamentul USR a fost adoptat în cadrul Comisiei pentru mediu. Noul Cod Silvic trebuie să mai primească raport și de la comisiile de agricultură și juridică din Camera Deputaților înainte de a ajunge la votul final. În cadrul următoarei ședințe a Comisiei Juridice, voi solicita introducerea pe ordinea de zi a a acestui proiect“.
USR face apel la președinții PSD ai celor două comisii să nu tărăgăneze dezbaterile și să adopte rapoartele săptămâna viitoare.
Diana Buzoianu, deputată USR, vicepreședintă a Comisiei pentru mediu:
„Distrugerea vegetației forestiere și din orașele noastre, din spațiile verzi, din parcuri va deveni infracțiune! De asemenea, adoptarea noului Cod Silvic este o urgență pentru România în condițiile în care pădurile valoroase din țara noastră dispar sub ochii noștri, iar mafia lemnului nu este prinsă. Noul Cod include mai multe sancțiuni pentru infracțiunile de mediu, inclusiv confiscarea camioanelor care transportă ilegal lemne“.

 CMF: 11240015

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?