REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
9.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

USR PLUS doreşte dezbatere privind programul de dezvoltare locală şi criterii clare de acordare a banilor publici

USR PLUS doreşte dezbatere privind programul de dezvoltare locală şi criterii clare de acordare a banilor publici

Replica API 13 august 2021 | 00:00 605

USR PLUS transmite că nu va susţine "un nou PNDL cu alocări din pix" şi susţine organizarea unei dezbateri largi pe tema programului de dezvoltare locală.

"USR PLUS susţine dezvoltarea localităţilor rurale din România, dar nu prin programe de tip PNDL care înseamnă risipa banilor publici pe criterii politice. Banii din PNDL 1 şi 2 au ajuns în buzunarele baronilor locali. Nu vrem să fim părtaşi în replicarea unor practici de alocări discreţionare de bani către clientela de partid şi cu investiţii fără cap care nu au dus nicăieri la dezvoltarea reală a zonelor rurale. În ciuda declaraţiilor din spaţiul public, nu a existat un acord în coaliţie pe acest program. USR PLUS susţine organizarea unei dezbateri largi pe tema programului de dezvoltare locală pentru a nu repeta ceea ce a făcut PSD. Există deja o serie de recomandări EFOR de care trebuie să ţinem cont pentru a avea rezultate", conform unui comunicat al USR PLUS, scrie Agerpres.

Potrivit aceleiaşi surse, structurile autorităţilor publice locale trebuie să fie consultate cu privire la nevoile reale de investiţii pe care le au în acest moment şi capacitatea locală de a susţine aceste investiţii.

"Având în vedere ceea ce s-a întâmplat cu PNDL 1 şi 2, nu putem să ne bate joc în continuare de banii oamenilor, de aceea USR PLUS cere criterii foarte clare de acordare a banilor publici şi un mecanism transparent de alegere a proiectelor care să nu depindă de pixul politic al ministrului Dezvoltării. Dezvoltarea locală se face doar cu cofinanţare locală pentru orice fel de investiţie din bugetul naţional. USR PLUS a cerut deja în şedinţa de Guvern o evaluare a rezultatelor PNDL 1 şi 2 şi propune reluarea subiectului la următoarea şedinţă a coaliţiei cu cifre pe masă", se menţionează în comunicat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212