VA fi INTERZIS BOTEZUL cu scufundare în CRISTELNIȚĂ?
VA fi INTERZIS BOTEZUL cu scufundare în CRISTELNIȚĂ?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestRomânii s-au mobilizat după tragedia de la Suceava, acolo unde un bebeluș de numai șase săptămâni a făcut stop cardio-respirator, sâmbătă, după ce a fost scufundat în cristelniță, în timpul botezului. Mai exact, a fost făcută o petiție prin care se dorește interzicerea botezului ortodox cu scufundare în cristelniță. Între timp, Patriarhia Română a cerut Arhiepiscopiei Sucevei să urgenteze ancheta în cazul bebelușului.
În urma celui mai recent eveniment în care un bebeluș din Suceava a murit în urma botezului cu scufundare în cristelniță, comunitatea Grow Up România a solicitat Bisericii Ortodoxe Române să interzică acest obicei mult prea periculos. Asemenea evenimente nefericite au mai avut loc în România de-a lungul anilor. Câți copii nevinovați mai trebuie să moară în brațele preoților? În acest sens a fost elaborată petiția intitulată „Solicităm interzicerea botezului ortodox cu scufundare în cristelniță”. „Vă rugăm semnați și trimiteți mai departe pentru ca să strângem cât mai multe semnături, după care vom formula o adresă oficială către B.O.R. și autoritățile statului. Precizare importantă: nu solicităm interzicerea botezului, ci doar a tradiției cu scufundatul complet în cristelniță. Această tradiție poate fi ușor înlocuită cu ceva mai puțin periculos, cum ar fi scufundare parțială în apă, stropire cu apă sfințită sau orice alt procedeu care nu implică risc”, a declarat Cristina Cioabă, reprezentantul comunității Grow Up România.
Patriarhia Română, anchetă în acest caz
Întrebat de dacă preotul a greșit în momentul oficierii botezului încheiat tragic la Suceava, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu a spus că Arhiepiscopia Sucevei va face o anchetă în acest caz, scrie Mediafax. „Am transmis la Suceava rugămintea urgentării anchetei pe care o desfășoară Arhiepiscopia Sucevei. Rezultatul acesteia, coroborat cu rezultatul anchetei desfășurate de autoritățile laice, va fi făcut public de Arhiepiscopie. Cât mai curând. (…) Poziția Patriarhiei Române este una de profundă compasiune față de familia copilașului decedat, atât de greu încercată acum și a cărei durere nici nu o putem înțelege deplin”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Citește și:
BEBELUȘUL din SUCEAVA, aflat în stare gravă după BOTEZ, a MURIT
Diana BERECHET
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
20.4° Constanța 













