Va pleca sau nu chestorul Cornel Mototolea de la conducerea IPJ Constanța, de la 1 martie?!
Va pleca sau nu chestorul Cornel Mototolea de la conducerea IPJ Constanța, de la 1 martie?!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestÎn ultima perioadă, au circulat mai multe zvonuri potrivit cărora șeful IPJ, chestorul Cornel Mototolea, ar urma să plece de la conducerea instituției. Unele voci susțin că ar urma să ajungă la IGPR, însă chestorul răspunde, cu subiect și predicat, gurilor rele. Pleacă sau nu?!
După tragedia de la 2 Mai, din august 2023, IPJ Constanța a intrat în reorganizare. Adrian Glugă a fost înlocuit la șefia Inspectoratului de Mădălina Vlangăr care nu a rezistat decât până în noiembrie 2023 fiind la rândul ei înlocuită de Dumitru Bîltag care ar fi trebuit să implementeze noul proiect pilot al Poliției, prezentat de ministrul de Interne de la acea dată, Cătălin Predoiu. Chiar dacă Bîltag câștigase concursul și era titular pe post, pe 14 aprilie 2025 acesta a fost înlocuit de chestorul Cornel Mototolea, care a venit de la șefia Inspectoratului de Poliție Galați. Deși este împuternicit până la jumătatea lunii aprilie la conducerea instituției, unele voci susțin că acesta ar urma să plece la IGPR, pe 1 martie.
Ce spune șeful IPJ despre plecare
„Nu, n-am primit nici o propunere, sau astfel de ofertă. Împlinesc fix un an pe 14 aprilie de când sunt împuternicit. Sunt împuternicit în locul colegului meu, Dumitru Bîltag, care la rândul lui este împuternicit la Poliția de Frontieră. Sunt pe post până pe 14 aprilie și, legal, pot să mai stau un an, în funcție de situație. Nu știu de unde e informația, nici nu contează dar nu plec nicăieri“, a transmis chestorul Cornel Mototolea.
Reamintim că Mototolea este titular pe postul de comandant șef al IPJ Galați. De menționat faptul că, în trecut, a mai avut legături cu IPJ Constanța. În 2013, de exemplu, a fost împuternicit la conducerea BCCO. Acesta a preluat activitatea lui Aurelian Pavel, retrogradat în urma controalelor făcute de Corpul de control al ministrului Stroe şi Poliţia Română. Mototolea, în vârstă de 53 de ani, a ocupat funcția timp de un an, până în martie 2014. A venit în fruntea Poliției Galați în februarie 2016, după ce anterior ocupase funcția de șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați. După trei mandate de șef împuternicit, în 2017 a câștigat concursul de ocupare a funcției cu drepturi depline.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9.4° Constanța 














