rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 17 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Vaccinul anti-COVID. Alexandru Rafila: Dozele trebuie administrate în cel mult 17 zile, în centre speciale

Toată lumea e cu ochii pe vaccinul pentru COVID-19. Dar nu este un secret faptul că obstacolele nu se opresc odată cu aprobarea unui vaccin eficient împotriva coronavirusului. Distribuţia dozelor este un proces delicat, ce necesită condiţii precise de transport şi...viteză. Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat miercuri seară, la Digi24, că vaccinul rezistă doar 17 zile de la momentul producerii la cel al administrării.

Pentru a ajunge la români în siguranţă şi a-şi face efectul, vaccinul trebuie manevrat atent şi depozitat astfel:

la temperaturi de minus 80 de grade

păstrat 10 zile în ambalajul cu gheaţă carbonică

administrat în următoarele 7 zile

Mai mult, vaccinarea a milioane de oameni presupune un număr uriaş de seringi, personal medical, dar şi centre speciale. Operaţiunea nu poate avea loc la medicul de familie, ca în cazul vaccinurilor obişnuite.

Declaraţiile lui Alexandru Rafila:

„Chiar dacă vaccinul va fi autorizat în decembrie, de la momentul autorizării până la vaccinarea efectivă a celor care sunt în prima linie – personalul medical, pacienţii cu comorbidităţi - este un drum care trebuie urmat şi o organizare logistică care trebuie făcută. Eu aş vrea să îl rog pe domnul Tătaru, decât să anunţe aceste termene – nu ştiu de ce tocmai decembrie va fi luna când acest vaccin va fi disponibil în România - să se gândească la logistica extraordinară care trebuie pusă la punct”, spune Alexandru Rafila.

„Acest vaccin va necesita organizarea, împreună cu Ministerul Apărării şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, a unor centre de vaccinare. Nu e posibil ca medicii de familie să vaccineze în mod tradiţional oamenii, pentru că acest vaccin, din momentul producerii până la vaccinare, rezistă doar 17 zile. El trebuie ţinut la minus 80 de grade şi în ambalajul cu gheaţă carbonică e păstrat doar 10 zile, iar în 7 zile trebuie administrat. Or, să vaccinezi milioane de oameni într-un timp scurt este o mare provocare. Dacă noi ar trebui să vaccinăm 7 milioane de persoane, vom avea nevoie de cel puţin 14 milioane de seringi, pentru că este un vaccin multidoză şi asta necesită o logistică extrem de mare”, explică el.

„În Satele Unite s-a discutat, este cea mai mare provocare din punct de vedere al organizării probabil de după al doilea război mondial, iar costurile în SUA sunt estimate la cel puţin 10 miliarde de dolari. Aşa că domnul ministru ar trebui să catagrafieze populaţia care trebuie să fie vaccinată imediat şi să stabilească zonele de organizare a centrelor de vaccinare, circuitul logistic şi mai ales personalul care va organiza acest lucru, pentru că fără personal toate aceste lucruri n-au niciun fel de sens”, adaugă Rafila, potrivit mediafax.ro

vineri, 30 octombrie 20202952
Comentarii

21harry(30 oct 01:38)
cand un prost vorbeste de ceva ce nu exista, care nu se va testa corespunzator si chiar daca se va face va fi totala apa de ploaie, tot ce poti sa faci este sa bati campii fara sa ai idee de realitate. tipic romanesc. ba, voi, tot poporul romanesc cretinoid i ati pus pe astia in functii din astea. voi muriti de mana voastra prostilor. la mai multi.
13Ion(29 oct 23:54)
Pentru dezvoltarea unui vaccin e nevoie intre 3 si 5 ani cine pune botul la vrajeala asta ieftina nu are decat sa suporte consecintele succesuri
15Doctori si Medici(29 oct 20:17)
La doctori, exista Dr.Rafila. Lustruieste pila. La Medici, exista Pesamosca. N-ai ce titlu sa-i pui in fata numelui pentru ca mai mult ai strica.
04Hahaha(29 oct 20:07)
Parca erau stiri ca vaccinul se fabrica deja si se stocheaza pana este autorizat .Acum vine nea Rafila si spune ca se strica in 17 zile
18Pt Misu(29 oct 17:53)
Da, acest doctor a vindecat-o pe nevasta lui Tericeanu de nefutita acuta !
112un fan(29 oct 15:51)
Mare jegalau acest individ!
215misu(29 oct 14:49)
Sunt curios daca exista vreun cetatean,care sa fi fost vindecat de vre-o boala de dr.Rafila,vreodata.
mai mult...Sănătate
16 ian 09:33SănătatePlatforma naţională pentru programare la vaccinarea împotriva COVID-19 este disponibilă

Platforma naţională pentru programare la vaccinare împotriva COVID-19 https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/ este...753

16 ian 09:33SănătateVoiculescu: În etapa a doua de vaccinare vor intra şi persoanele fără adăpost şi persoanele cu handicap632
16 ian 00:00SănătateVertijul: cauze, simptome și tratament520
16 ian 00:00SănătateDurerea lombară cauzată de organele interne - cum o poți identifica

Durerea lombară este, de cele mai multe ori, cauzată de musculatura spatelui ori de anumite afecțiuni ale coloanei...559

16 ian 00:00SănătatePoliuria sau urinarea frecvența, simptom al diabetului601
16 ian 00:00SănătateOpțiunile dietetice care pot scădea nivelul colesterolului494
16 ian 18:42SănătateCum combați instantaneu poftele care îți pun silueta în pericol

Cel mai mare inamic al siluetei tale este pofta... de dulce, de sărat, de fast-food, de orice. Ce poți face pentru a...512

16 ian 18:36SănătateStudiu: Zahărul poate modifica chimia creierului în 12 zile522
16 ian 00:00Sănătate7 motive pentru care sforăi. Ce poți să faci536
16 ian 00:00SănătateCe dezechilibre pot apărea în organism în absența serotoninei

Serotonina este un neurotransmițător puternic responsabil pentru unele dintre cele mai importante funcții ale...485

16 ian 00:00SănătateCum ar trebui să gătești alimentele, pentru ca vitaminele să nu se piardă?498
16 ian 00:00SănătateStudiu: Ce efecte au consumul de brânză și de vin roșu asupra creierului?585
Vremea
-5.1°-5.1° - -4.1° duminică, 17 ianuarie 2021
ConstanțaUmiditate: 75%
Vânt: 5.38 m/s
Presiune: 1016 milibari

Loto
6/49392149261127
5/403414110220
joker121011273619
Horoscop
mai mult...SPSportRT
17 ian 00:00SportPSG, victorie la limită pe terenul lui Angers. Marseille a clacat în fața lanternei roșii

...225

17 ian 00:00Sport​Liga 1: Dinamo București vs Chindia Târgoviște 0-1 / Berisha, decisiv pentru dâmbovițeni

Formaţia Dinamo a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de echipa Chindia Târgovişte,...269

17 ian 00:00SportBorussia Dortmund, doar remiză cu ultima clasată (1-1 vs Mainz) - Levin Oztunali a înscris un gol superb

Borussia Dortmund a obținut doar o remiză, acasă, scor 1-1, împotriva celor de la Mainz și a ratat ocazia de a se...221

17 ian 00:00SportLiga Campionilor (handbal f): Încă o înfrângere pentru CSM București (22-29 vs Vipers Kristiansand)

Echipa de handbal feminin CSM Bucureşti a fost învinsă sâmbătă, pe teren propriu, de formaţia norvegiană Vipers...242

Local
16 ian 21:53LocalPerioada în care consumatorii casnici pot încheia contracte pe piaţa concurenţială, prelungită până la 30 iunie

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a prelungit până la 30 iunie perioada în care consumatorii...1157

16 ian 21:51LocalPrimăria Constanța încurajează iubitorii de animale să adopte responsabil

Grija pentru animale este esențială pentru o administrație preocupată de bunăstarea locuitorilor săi. E o...946

16 ian 21:52LocalSTS: Platforma pentru programare la vaccinarea anti-COVID, în procedură de actualizare pentru etapa a II-a

1067

17 ian 11:43LocalCUM se va RECUPERA la școală materia pierdută

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat într-o intervenție telefonică la Digi4 că numărul orelor de...909

17 ian 13:51LocalELEVII ar putea fi TESTATI pentru COVID-19

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunțat mai multe măsuri și reguli pentru elevi și profesori care vor fi...1357

17 ian 13:50LocalINCIDENȚA cazurilor de COVID, în Constanța, în uşoară creştere

Potrivit informaţiilor oferite de Direcţia de Sănătate Publică Constanţa, incidenţa cazurilor de coronavirus este...2903

16 ian 18:55LocalConstănţenii sunt dispuşi să DONEZE BANI pentru GRĂDINA de VARĂ

Grădina de vară din Constanţa reprezintă pentru cei mai mulţi dintre locuitori o emblemă şi locul unde şi-au...1512

16 ian 00:05LocalANI GREI de ÎNCHISOARE pentru o colegă de `AFACERI` a FEMEII GRAȚIATE de BĂSESCU

Argentina Ștefan are un ”palmares” bogat în infracțiuni, ea fiind condamnată de mai multe instanțe din țară,...2712

16 ian 21:52LocalPescuit comercial, fără documente legale, în Delta Dunării

1192

Politică
Interviuri
19 dec 00:07InterviuriLiviu POPA, ŞEFUL RADET: Mă bucur că au început să se miște lucrurile

Sistemul de termoficare din Constanța a încetat să mai producă căldură și apă caldă în parametri normali,...4140

4 dec 00:21InterviuriLucian Lungoci: PSD va asigura MAJORITATE parlamentară pentru un Guvern PREGĂTIT. Video

Lucian Lungoci, președintele interimar al Organizației Municipale a PSD Constanța, este candidatul PSD pentru Camera...3513

4 dec 00:21InterviuriMircea Dobre, Pro România: PNL și PSD, un VIRUS mai PERICULOS decât COVID! Video

3099

4 dec 00:21InterviuriCristina Rizea: USR-PLUS va OBȚINE un scor BUN la parlamentare. Video

Este economist, antreprenor, voluntar civic și mamă. I-au plăcut provocările, iar candidatura la parlamentare este,...3037

3 dec 00:04InterviuriStelian ION vrea listarea pe BURSĂ a Portului Constanța

Stelian Ion, candidatul USR pentru încă un mandat în Camera Deputaților, are încredere că mesajele transmise în...4694

3 dec 00:04InterviuriGeorge Vișan, PSD: PNL vinde ILUZIA unui VACCIN anti COVID!

3709

Monden
16 ian 20:45MondenTemeri adeverite: Screech din serialul 'Salvați de clopoțel' are cancer

Actorul american Dustin Diamond, cunoscut din serialul "Salvaţi de clopoţel/ Saved by the Bell", a fost diagnosticat...658

16 ian 20:16MondenSelena Gomez a lansat primul său single în limba spaniolă

Cântăreaţa şi actriţa americană Selena Gomez a lansat joi piesa "De una vez" un cântec în limba spaniolă...539

16 ian 00:00MondenUn serial documentar despre Demi Lovato va deschide SXSW Film Festival 2021

470

16 ian 00:00MondenApple va produce un film despre Napoleon Bonaparte, ce va fi regizat de Ridley Scott

Studioul de producţie al companiei Apple va realiza un film despre Napoleon Bonaparte, intitulat "Kitbag" şi regizat...488

16 ian 20:07MondenBong Joon Ho, regizorul filmului „Parasite“, va prezida juriul Festivalului de la Veneţia

Bong Joon Ho, regizorul filmului "Parasite", va prezida juriul celei de-a 78-a ediţii a Festivalului de la Veneţia,...472

16 ian 20:05MondenRegizorul Noah Baumbach va ecraniza romanul „White Noise“, al scriitorului american Don DeLillo

472

Mapamond
16 ian 00:00MapamondSUA: Autorităţile federale au executat încă un condamnat la moarte

Autorităţile federale americane l-au executat joi pe penultimul condamnat la moarte a cărui execuţie era programată...560

16 ian 00:00MapamondAvion căzut în Marea Java: Înregistrările unei cutii negre pot fi extrase

Anchetatorii indonezieni au anunţat vineri că au putut extrage înregistrările uneia dintre cutiile negre ale unui...530

16 ian 00:00MapamondCoronavirus: O femeie de 101 ani, supravieţuitoare a gripei spaniole, vaccinată împotriva COVID-19

471

16 ian 00:00MapamondCoronavirus: SUA au înregistrat 3.882 de morţi de COVID-19 într-o singură zi

SUA, cea mai afectată ţară de pandemie, au înregistrat în total de la declanşarea crizei de coronavirus 23.282.329...459

16 ian 00:00MapamondRusia: Vaccinul Sputnik V victima unor restricţionări pe Twitter

Dezvoltatorii vaccinului rus împotriva noului coronavirus, Sputnik V, au afirmat joi că accesul la contul oficial de...549

16 ian 00:00MapamondCoronavirus: Două milioane de israelieni au fost vaccinaţi cu prima doză

468

Sănătate
16 ian 18:42SănătateCum combați instantaneu poftele care îți pun silueta în pericol

Cel mai mare inamic al siluetei tale este pofta... de dulce, de sărat, de fast-food, de orice. Ce poți face pentru a...512

16 ian 18:36SănătateStudiu: Zahărul poate modifica chimia creierului în 12 zile

Noile cercetări efectuate pe porci arată că aportul de zahăr modifică circuitele creierului prin care acesta...522

16 ian 00:00Sănătate7 motive pentru care sforăi. Ce poți să faci

536

16 ian 00:00SănătateCe dezechilibre pot apărea în organism în absența serotoninei

Serotonina este un neurotransmițător puternic responsabil pentru unele dintre cele mai importante funcții ale...485

16 ian 00:00SănătateCum ar trebui să gătești alimentele, pentru ca vitaminele să nu se piardă?

Beneficiile găsite în fructe și legume, cum ar fi vitaminele, pot dispărea în timpul gătitului. Ce poți face...498

16 ian 00:00SănătateStudiu: Ce efecte au consumul de brânză și de vin roșu asupra creierului?

585

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT