Vâlcea: PNL a anunţat candidaţii la alegerile locale; la CJ ar putea susţine propunerea unui alt partid
Vâlcea: PNL a anunţat candidaţii la alegerile locale; la CJ ar putea susţine propunerea unui alt partid
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFiliala Vâlcea a Partidului Naţional Liberal şi-a anunţat în cadrul unei şedinţe a Comitetului Director Judeţean, candidaţii la funcţia de primar în majoritatea localităţilor din judeţ, precum şi candidatul la preşedinţia Consiliului Judeţean (CJ).
Astfel, pentru Primăria Râmnicu Vâlcea, liberalii merg cu actualul viceprimar al municipiului, Virgil Pîrvulescu, iar la Consiliul Judeţean a fost desemnat ministrul secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Aurel Simion.
Preşedintele filialei judeţene a liberalilor, deputatul Cristian Buican, spune că nu exclude posibilitatea să fie susţinut un alt candidat pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, în prezent purtând negocieri cu alte formaţiuni politice pentru formarea pe plan local a unei alianţe împotriva Partidului Social Democrat.
"Eu când declar ceva public, nu declar ca să mă aflu în treabă. Am spus că anul acesta, pentru preşedinţia Consiliului Judeţean voi face o alianţă cu toate partidele, mai puţin cu PSD. Sunt pe cale să realizez această alianţă. Într-o alianţă negociez ca noi să venim cu candidatul nostru, domnul Simion. Celelalte partide probabil vor aprecia sau nu că există candidaţi mai buni. Într-o negociere este posibil să mai şi cedez. Deci, noi mergem cu candidatul nostru, Simion Aurel, cu posibilitatea ca după negocierile din această alianţă să ne întoarcem în forurile partidului pentru a susţine şi altă propunere dacă noi nu cădem de acord să mergem cu toţii cu domnul Simion", a precizat preşedintele PNL Vâlcea.
De asemenea, în cadrul şedinţei, au fost aprobaţi candidaţii pentru funcţia de primar din celelalte localităţi, cu excepţia a câtorva localităţi, unde nu s-au încheiat încă procedurile statutare pentru a fi desemnaţi candidaţii partidului, potrivit agerpres.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.2° Constanța 













