Valentino, șmecherul care s-a luat la harță cu polițiștii, în trafic, a scăpat de arestul preventiv. Video
Valentino, șmecherul care s-a luat la harță cu polițiștii, în trafic, a scăpat de arestul preventiv. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAndrei Valentin Șerban alias Valentino, șmecherul care și-a umflat mușchii în fața mascaților SAS pe data de 7 martie a.c., după ce a traversat neregulamentar și a creat un adevărat spectacol, luându-se la harță cu oamenii legii, pe bulevardul Tomis, a fost plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost pronunțată de Tribunalul Constanța miercuri, 3 mai, și este definitivă.
”Admite contestaţia formulată împotriva încheierii din data de 28.04.2023, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 8623/212/2023/a3, de către inculpatul ŞERBAN ANDREI-VALENTIN, cercetat sub măsura arestului preventiv, pentru săvârşirea a patru infracţiuni de ultraj, fapte prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 257 alin. 1 şi alin. 4 C.pen. raportat la art. 206 alin. 1 C. pen., precum şi a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 371 C.pen., toate cu aplicarea prevederilor art. 38 alin. 2 C.pen. Dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul ŞERBAN ANDREI-VALENTIN,(...) cu măsura arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, de la data de 03.05.2023 şi până la data de 01.06.2023, inclusiv”, se arată în minuta instanței. Decizia e definitivă.
Inițial pe 28 aprilie, Judecătoria Constanța constatase legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv dispuse faţă de Valentino și a menținut măsura arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile.
Reamintim că pe 7 martie a.c., în jurul orei 19:30, scene desprinse din filmele cu interlopi au avut loc pe bulevardul Tomis din Constanța, în fața fast food-ului Pui cu Bacon. Valentino, care a fost la un pas să fie lovit de mașina mascaților SAS după ce a traversat neregulamentar, a creat un adevărat spectacol, amenințând politiștii și devenind agresiv, oamenii legii fiind nevoiți să-l încătușeze.
Video:
Asta sub privirile iubitei sale care urla ca disperata și înjura ca la ușa cortului fiind sancționată contravențional, în baza Legii 61/199, cu amendă în valoare de 7.000 de lei.
Reamintim că un caz similar a avut loc în anul 2021, când un alt interlop a amenințat polițiștii Secției 5 și s-a trezit cu mascații peste el.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
15.1° Constanța 


.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)




