Valu lui Traian, bilanţ pe plus. Care sunt următoarele proiecte ale primarului
Valu lui Traian, bilanţ pe plus. Care sunt următoarele proiecte ale primarului
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestFlorin Mitroi
Primarul localităţii Valu lui Traian, Florin Mitroi, consideră că a venit vremea bilanţului. Astfel, edilul prezintă mai multe date statistice care arată că, de când este primar, creşterea economică a localităţii este în creştere. „Datorită îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă, peste 5.000 de cetăţeni, majoritatea constănţeni, au ales să părăsească oraşul şi să îşi cumpere o locuinţă la Valu lui Traian”, se arată într-o astfel de statistică, unde regăsim date concrete: în 2004, în Valu lui Traian locuiau 8.823 de cetăţeni, iar anul acesta se înregistrează 12.279 de locuitori oficiali şi aproximativ 2.000 de locuitori fără forme legale. Nu doar populaţia a crescut simţitor, ci şi sumele atrase din fonduri europene şi naţionale. Statisticile arată că, în 2004, Valu lui Traian nu atrăgea nici un leu, pentru ca, în 2008, să acceseze 760.000 de lei, iar în 2014 aproape 3,5 miliarde de lei. „De asemenea, până la finele anului 2014, se vor demara lucrări pentru realizarea reţelelor de gaze naturale”, pentru 19 străzi din localitate, se mai precizează în bilanţul prezentat de edilul din Valu. În continuare, până la finalul mandatului, Mitroi se angajează să realizeze creşe, să paveze trotuare, să dezvolte zona industrială şi să amenajeze cursul de apă Valea Seacă.
Marius Florian VASILE
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News