Vânzarea unor hoteluri THR Marea Neagră fără licitație... este o afacere cu miros suspect
Vânzarea unor hoteluri THR Marea Neagră fără licitație... este o afacere cu miros suspect
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestTURISM, HOTELURI, RESTAURANTE MAREA NEAGRĂ S.A. este o companie cu greutate în turismul de litoral, activă de peste trei decenii și cu sediul în Eforie Nord. Listarea la Bursa de Valori București, sub simbolul EFO, o plasează sub rigorile transparenței și ale disciplinei pieței de capital. Pe 22 ianuarie 2026, într-o singură zi încărcată de decizii, voturi și adjudecări, THR Marea Neagră SA a bifat una dintre cele mai sensibile operațiuni din ultimii ani. Licitații publice, hotărâri AGA și negocieri directe au fost amestecate într-un calendar strâns, care ridică mai multe sprâncene decât certitudini. Oficial, totul este legal. Neoficial însă, modul în care s-au schimbat proprietarii unor hoteluri de pe litoral lasă semne de întrebare.
Mihaela Ichim, directorul THR Marea Neagră
Licitația publică pentru Complexul Hotelier Siret din Saturn, adjudecat la 3,5 milioane de euro plus TVA, a fost prezentată in presă drept un exercițiu de transparență și competiție corectă. Procedura, anunțată și raportată Bursei de Valori București, s-a desfășurat „cu respectarea condițiilor legale”, potrivit documentelor oficiale. Trei ofertanți, strigare, preț în creștere: pe hârtie, rețeta clasică.
O licitație cu martori, dar nu fără controverse
Printre participanți s-a aflat și Aurelian Marin, operator hotelier cunoscut pe litoral și proprietar al agenției Paradis Tours, care aduce anual până la 150.000 de turiști la Marea Neagră.
Marin este un antreprenor cu o experiență solidă în turism, recunoscut pentru viziunea sa strategică, capacitatea de a construi afaceri sustenabile și pentru implicarea constantă în dezvoltarea litoralului românesc. Prin activitatea sa în cadrul ANAT, inclusiv în poziții de conducere, a contribuit activ la profesionalizarea industriei și la reprezentarea intereselor agențiilor de turism, fiind un partener de dialog respectat la nivel național.
Aurelian Marin
Potrivit informatiilor, Aurelian Marin s-a oprit la 3,2 milioane de euro, pierzând hotelul pe care îl administra deja. Desigur, acesta isi va continua activitatea pana in 2027, la data cand expira contractul actual.
“Prețul la care s-a ajuns era prea mare pentru noi. În ceea ce ne privește, ăsta era modelul pe care îl aveam și în contractul de închiriere, în care era stipulat foarte clar că hotelul se va vinde prin licitație și că avem acel drept de preemțiune. Deci despre altele nu știu ce să zic, că nu cunosc. Dacă ceva ar fi fost neregulă, probabil că ar fi fost primii care i-am fi dorit să contextăm sau să semnalăm acolo ceva neregulă, dar totul a fost absolut transparent și legal din punctul nostru de vedere. Cu singura părere de rău că nu am putut să-l luăm.” a declarat cu calm, Aurelian Marin pentru cotidianul Replica in urma contactului telefonic pentru un punct de vedere.
Hotel Siret
Aurelian Marin a explicat astfel că, deși a participat la licitația pentru Hotel Siret, prețul final a fost prea ridicat pentru compania sa, dar procedura s-a desfășurat conform contractului de închiriere, cu drept de preemțiune.
Problema nu este însă doar cine a câștigat Siretul, ci ce a urmat imediat după. În aceeași zi, cu doar cateva ore înainte de licitație, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor THR aproba vânzarea altor hoteluri – Cleopatra, Narcis, Raluca și restaurantul Orion – nu prin licitație, ci prin negociere directă cu chiriașii și titularii dreptului de preempțiune.
Negocierea directă, scurtătura discretă
Hotărârile AGA deschid calea unor tranzacții fără strigare, fără competiție publică și fără un preț cunoscut din start de piață. Oficial, punctul de plecare este „valoarea justă” sau raportul de evaluare.
Facsimil Hotarari AGA E 22.01.2026
Neoficial, cum prea des se întâmplă, totul se mută într-o zonă opacă. Precizam faptul că și în acest caz, cadrul rămâne totuși total legal.
Pentru miile de mici acționari ai THR, societate listată la bursă și controlată majoritar de un SIF, această abordare ridică riscuri evidente. Ei nu află nimic în timp real despre negocieri, nu pot compara oferte și descoperă prețul final abia după ce tranzacția este consumată și raportată. Predictibilitatea, esențială pe piața de capital, dispare, lăsând loc speculațiilor.
Contactată telefonic pentru un punct de vedere în privința schimbărilor administrative ale activelor din portofoliul THR si impactul asupra sectorului HoReCa din regiune, Mihaela Ichim, director general THR a declarat:
“Noi suntem o companie care nu mai e operator în turism, doar închiriază activele. Așa încât nu sunt capabila să vă dau răspunsurile pe care le doriți referitor la, eu știu, trendul, dinamica turismului pe litoral. Nu, nu sunt capabila să vă dau, pentru că nu am informații. Noi din 2022 închiriem și ca urmare nu mai sunt ancorată la cifre, la evoluții, la... Îmi pare rau teribil.” Un răspuns cu siguranta valid, dar parcă prea succint.
Cadrul legal versus spiritul pieței
Ziarul Replica a încercat să obțină un punct de vedere și de la câștigătorul licitației pentru Complexul Siret, Constantin Frățilă. Contactat telefonic, acesta nu a fost disponibil pentru un dialog, fiind în afara țării, dar a transmis succint că „negocierea directă nu se face între THR și potențialul cumpărător, ci la alt nivel”. O explicație care, în loc să lămurească, adâncește in continuare misterul.
Hotel Cleopatra Saturn
În marile companii, spun specialiștii, vânzarea de active semnificative se face, de regulă, prin licitații publice, cu anunț, publicitate și reguli clare. Hotărârea AGA poate, e adevărat, să ocolească acest traseu. Legalitatea nu este pusă sub semnul întrebării, dar oportunitatea și echitatea – da.
Hotel Narcis
După ce primul hotel a fost vândut prin licitație, metodă recunoscută ca maximizând valoarea activelor, compania a decis să continue vânzările prin negocieri directe cu chiriașii și deținătorii dreptului de preempțiune, o strategie considerată mai puțin rentabilă. De ce această schimbare de abordare? Ce s-a schimbat între decizia inițială și tranzacțiile ulterioare și cum se justifică în fața acționarilor alegerea unei metode care are potentialul de a diminua câștigul maxim?
Evident că există evaluări independente care să ateste că aceste vânzări au atins valoarea de piață, dar există vreo șansă să fie făcute publice? Și cum a influențat dreptul de preemțiune prețul final al tranzacțiilor?
Hotel Raluca Foto: Litoralul Românesc
E totul doar o procedură standard pe care nu o înțelegem noi sau e ceva mai mult? Toate acestea sunt întrebări la care recunoaștem că, încă, nu avem răspunsul. Explicații, totuși, există.
Coincidența de calendar este totusi greu de ignorat: pe 22 ianuarie, aceeași zi, aceeași societate aprobă negocieri directe și organizează o licitație publică. Pentru investitori, acest amestec de proceduri transmite un semnal confuz despre strategia și guvernanța companiei.
La final, rămâne doar suspiciunea, nu acuzația. THR Marea Neagră a respectat litera legii, dar pare să fi ignorat spiritul transparenței pe care o cere piața de capital. Când hoteluri de milioane se mută dintr-un portofoliu în altul, întrebările sunt inevitabile. Iar până la răspunsuri clare, încrederea – cea mai scumpă monedă la bursă – rămâne la licitație.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.5° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)