REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
7.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Vânzări record pentru brandul BMW, în 2021: Suntem lideri în topul segmentului premium pe plan global

Vânzări record pentru brandul BMW, în 2021: Suntem lideri în topul segmentului premium pe plan global

Replica API 7 ianuarie 2022 | 01:51 717

Grupul german Bayerische Motoren Werke (BMW) a raportat vânzări record pentru brandul BMW în 2021, de 2,2 milioane de vehicule, transmite DPA, citat de Agerpres.

"Aceasta înseamnă că suntem lideri în topul segmentului premium pe plan global cu brandul BMW şi la o diferenţă considerabilă", a declarat şeful de vânzări al BMW, Pieter Nota, pentru DPA.

Recordul de vânzări a fost înregistrat în pofida deficitului de semiconductori care a lovit industria auto globală. Grupul german, care deţine şi brandurile Mini şi Rolls-Royce, va anunţa săptămâna viitoare cifrele anuale complete privind vânzările, scrie stiripesurse.ro

Nota şi-a exprimat optimismul privind evoluţiile din acest an: "Ne aşteptăm şi în 2022 la o creştere profitabilă".

Recordul vine pe fondul majorării vânzărilor de vehicule electrice. BMW a livrat 100.000 de maşini complet electrice, compania îndeplinindu-şi ţinta de vânzări pe acest segment în creştere.

Şi datele pentru primele nouă luni arată un record de maşini vândute - 1,93 milioane - o cifră de afaceri de 82,8 miliarde de euro şi un profit înainte de taxe de 13,2 miliarde de euro.

Săptămâna trecută, directorul general Oliver Zipse anunţa că în 2022 ar urma să fie create până la 6.000 de noi locuri de muncă, compania pregătindu-se de majorarea cererii pentru vehiculele sale electrice.

BMW AG este pe o cale foarte bună în procesul de transformare, vânzările ar urma să crească în 2022 iar fabricile sunt pregătite pentru e-mobilitate. "De aceea vom spori forţa de muncă cu până la 5%", a declarat Zipse.

În prezent, BMW are aproximativ 120.000 de angajaţi, după ce din 2020 a renunţat la 6.000 de angajaţi.

Noile locuri de muncă vor fi create în special în Germania, unde sunt produse modelele i4 şi iX.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212