REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.3° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.3° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Vârsta la care creierul funcționează cel mai bine. E mai târziu decât te așteptai

Vârsta la care creierul funcționează cel mai bine. E mai târziu decât te așteptai

A.F. 28 octombrie 2025 | 00:00 184

Dacă în ceea ce privește organismul, apogeul lui e între 25 – 30 de ani, creierul funcționează cel mai bine mult mai târziu. Conform unui studiu recent, acest lucru se întâmplă la 55 – 60 de ani.

Varsta la care creierul functioneaza cel mai bine. E mai tarziu decat te asteptai

Capacitatea cognitivă e la apogeu la această vârstă, se arată într-un raport publicat de jurnalul Intelligence, citat de The Independent. Deloc întâmplător, pentru mulți atunci vine și succesul, recunoașterea în carieră.

Studiul, publicat în revista Intelligence, se bazează pe zeci de ani de cercetări psihologice pentru a ajunge la ceea ce autorii au numit indicele de funcționare cognitivă a personalității (CPFI), o măsură unică prin care se urmărește modul în care inteligența, judecata și alte trăsături mentale și de personalitate cheie evoluează pe parcursul vieții.

Practic, acest apogeu se atinge în urma acumulării cunoștințelor, a capacității de judecată și a experienței de viață, explică autorul studiului, dr. Gilles Gignac, de la University of Western Australia. E vârsta așa-numitei inteligențe cristalizate, care se dezvoltă timp de zeci de ani după ce cea fluidă, de la 20 de ani, scade.

Trăsăturile de personalitate se maturizează, iar conștiinciozitatea (diligența de a duce lucrurile la bun sfârșit) și stabilitatea emoțională (capacitatea de a păstra calmul în situații de stres) cresc pe parcursul vieții adulte, înainte de a se stabiliza în ultima parte a vieții.

Există abilități care înfloresc târziu. Raționamentul moral – capacitatea de a cântări principii concurente – se adâncește odată cu experiența, producând judecăți mai solide despre corectitudine și datorie. Cunoștințele financiare ating apogeul la sfârșitul deceniului șase de viață. În plus, oamenii devin, de asemenea, mai buni în a evita eroarea costurilor irecuperabile.

Momentul depistat de oamenii de știință este unul în care înțelepciunea dobândită în ani compensează scăderea vitezei. Deloc întâmplător cei care se află în poziții cu mare putere de decizie sau pe posturi politice înalte au cel mai adesea între 40 și 65 de ani, potrivit spotmedia.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere