REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Vârstnicii Mangaliei, recompensaţi de municipalitate

Vârstnicii Mangaliei, recompensaţi de municipalitate

Replica API 27 septembrie 2013 | 00:00 183

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a oferit, joi, 26 septembrie, persoanelor vârstnice din localitate diplome de onoare, buchete de flori şi un ajutor financiar. S-au bucurat de recunoştinţa autorităţilor locale 12 persoane care au împlinit 70 de ani, 6 persoane de 80 de ani, 4 persoane de 85 de ani, precum şi o personă care a împlinit 90 de ani, dar şi alte trei familii, care au ajuns la 50 de ani de la căsătorie. În discuţia cu vârstnicii oraşului, edilul Cristian Radu le-a vorbit acestora despre înfiinţarea unei structuri de control a Primăriei, care să verifice activitatea Asociaţiilor de Proprietari. "Mă voi implica personal ca lucrurile în această direcţie să urmeze un curs firesc, eliminând astfel divergenţele dintre locatari şi preşedinţii asociaţiilor. Totodată, doresc să vă informez că toate punctele termice vor fi racordate la gaz în iarna acestui an, iar anul viitor vom avea un preţ mai mic al gigacaloriei în oraşul nostru", a precizat primarul Mangaliei. În aceeaşi zi, edilul Cristian Radu a înmânat diplome de merit şi cadouri unui număr de nouă membri ai Clubului Pensionarilor, care s-au clasat pe locuri fruntaşe la concursurile de şah, table şi tenis de masă. Competiţiile se înscriu în seria manifestărilor dedicate Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, care se va sărbători pe 1 octombrie. Clubul Pensionarilor din Parcul Balnear Mangalia a fost reamenajat, recent, prin schimbarea pavimentului, reparaţii la acoperiş, precum şi modernizarea căilor de acees în clădire. "Mă bucur că aici vă puteţi petrece timpul liber în cel mai plăcut mod, iar banii nu sunt irosiţi pe proiecte păguboase. În aceste direcţii trebuie să meargă banul public, iar dumneavoastră, cei care aţi muncit o viaţă întreagă pentru acest oraş să beneficiaţi din plin de sprijinul nostru", a mai precizat primarul Cristian Radu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272