Vasile Zelca: Protestele polițiștilor vor lua amploare, în septembrie blocăm sistemul
Sindicaliștii din Poliție anunță proteste de amploare, începând cu 9 august, după ce nu le-au fost soluționate cererile. Aceștia vor protesta în fața Ministerului Finanțelor, marți 9 august, potrivit lui Vasile Zelca, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din România (SNPPC). ”Marți, 9 august, vom protesta în fața Ministerului Finanțelor, iar protestele vor lua amploare dacă cerințele noastre nu vor fi îndeplinite și în septembrie probabil că vom încerca să blocăm sistemul.” a declarat acesta pentru Replica.
Vasile Zelca
Principala doleanță a polițiștilor este aplicarea legii 153/2017 prin care salariile polițiștilor se măresc cu câteva sute de lei. Pe lista de revendicări ale sindicaliștilor se mai află acordarea unor sporuri prevăzute de lege, dar lăsate în aria de aplicare a ordonatorilor de credite. Conform sindicaliştilor, un exemplu în acest sens este sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, care se acordă discreționar. De asemenea, oamenii legii mai cer actualizarea şi recalcularea pensiilor militare de stat- conform Legii nr. 223/2015- acestea fiind şi ele "îngheţate" în ultimii ani, tot prin OUG.
”Pe 30 mai s-a votat în Camera Deputaților să se acorde tuturor bugetarilor diferența care mai este de luat pe legea 153. Asta înseamnă undeva la 200 și ceva de lei net. USR a atacat la CCR (Curtea Constituțională) acea modificare a ordonanței trenuleț, CCR a amânat sentința pentru 21 septembrie 2022 și iată cum stăm noi cu buzele umflate până atunci pentru că nu știm decizia CCR-ului. În schimb guvernul are la îndemână ordonanța de urgență. Oricum, ceea ce vrea să acorde guvernul, un sfert din diferența care mai este de luat, echivalează cu jumătate dintr-o tranșă anuală. Mai sunt de luat două tranșe, 2020 și 2021, care nu acoperă nici măcar inflația din 2020 încoace. Din păcate am observat noi că cele două partide aflate la guvernare se faultează reciproc. Dacă propune ceva PNL nu e de acord PSD și invers. Decizia noastră a fost să începem proteste de marți, 9 august, la Ministerul Finanțelor, pentru că vrem să avem o discuție și cu domnul Câciu, să știm cum stăm. O să avem o discuție și cu cu PNL, pentru că atunci când Dâncu a propus intrarea în plată pentru noi, a murit acel proiect pentru că nu era propunerea PNL. Noi am cerut ambelor partide să nu mai joace ping pong cu noi, pentru că nu suntem o minge.” a declarat Vasile Zelca, pentru Replica de Constanța.
Virgil STOIAN

Am solicitat politia locala Cernavoda pentru a opri o chermeza la care muzica deranja locatarii.Sa prezentat Comandasu zis Manu si nu a rezolvat nimic.In urma politiei baietii cu chef au dat muzica si mai tare si paranghelia a continuat pana la 7 dimineata.
Noi la tura de noapte si in weekend dormim acasa,ardem motorina la cumparaturi,plimbam copii,functionam in regim de taxi pe salarii luate degeaba!Manu stie!!
Machidonul asta,cum spun unii,a plecat de jos,de la subofiter,iar dupa o viata de subofiter,a luat-o de la primul grad de ofiter fiind votat in sondicat de catre politisti. Este singurul lider si ofiter din politie care si-a pastrat caracterul de om. Inainte de al judeca intersetati-va,iar tot ce face,face pentru politisti. Faptul ca ei au curajul sa opreasca activitatea inseamna ca au coloana vertebrala in comparatie care fac gura doar pe retelele de socializare.
Te rog sa prezinti biografia sa vedem ce scoli ai promovat in politia romana.Nu cumva matale ai tras pe p**a politia romana precum Memet Aldo Denis zis cap de oaie de la politia cernavoda
Atat timp cat sefii vostri iau note de 4,21 si 5,63 pentru sefia IPJ Cta, nu ar trebui sa va plangeti. Puneti mana pe Codul Civil si pe Codul Penal, fiindca in Romania se intampla des, ca atunci cand vrei sa faci o plangere, politistii sa-ti spuna ca nu e de competenta lor. Asadar, cititi cele doua carti, ca sa fiti competenti.
La loc comanda ca va iau locul jamdarmii si militarii sclavilor
Ai uitat sa scrii cum politia romana respecta interlopii,proxenetii,infractorii de unde isi primeste spaga zilnic.Rusine !
Da de ce in Ianuarie si nu in septembrie 2035. Pai, nu?
De ce in septembrie? Mai bine in ianuarie fricosilor
Uite ce face machidonu asta care reprezinta o institutie ai carei oameni au jurat sa servesca patria si la bine si la rau;ce este mai politistilor ati dat de greu,nu va mai convine in politie?,atunci ACASA ma,nu shantajati tara caci va incalcati juramantul militar. Eu vad ca dupa 1990 salariile politistilor au tot crescut raportat la oameni care muncesc in tara asta iar numarul interlopilor,al traficantilor de femei si droguri,al hotilor,a crescut si el proportional cu marirea salariilor dar si acordarea altor drepturi angajatilor M.A.I.
Numa asa auzim de voi,cand cereti salarii mai mari
Politia a devenit oaia neagra a sistemului. Nu o iubeste nimeni. Ei sunt mereu in linia I iar la salarii pe ultimul loc, pe cind procurorii deveniti magistrati peste noapte au salarii si pensii de 4 - 5 ori mai mari. Asta e dreptatea in Romania.Ei sunt cei mai chinuiti, eu fac cercetarea la fata locului, ei umbla dupa infractori sa-i prinda, pierd zile si nopti iar cind ii prinde si ii preda procurorului dupa care judecatorului li se aplica o masura preventiva in afara de arestare iar cind se sustrage tot politistul e de vina si miar pierde zile, nopti ca asa e legea..Ei nu mai au familii iar
Desfiintati politia romana DAUNATORILOR
Politia aresteaza raufacatorii. Pana aici e bine. De ce infractorii in special cei periculosi,violenti nu sunt pedepsiti astfel incat societatea sa aiba protectie? Aici nu politistii au mandat sa rezolve problema. Politia este mai degraba obstructionata sa actioneze cum trebuie impotriva multimii de infractori. Legile parca protejeaza mai mult pe cei rai decat pe cei ce ar trebui sa fie protejati. Nu vedeti ca populatia merge pe strazi cu priviri specifice celor in nesiguranta?
Dupa fapta si rasplata.Mai intai munciti si dupa aia cereti mariri.Mai intai invatati sa vorbiti si dupa aia cereti mariri.Mai intai invatati sa scrieti si dupa aia cereti mariri.
Blocati sistemul mai repede ,adica sa nu mai permiteti jaful banului public sa opriti distrugerea orasului ,sa destructurati gruparile bine organizate pentru a distruge ordinea publica ...etc
am vazut rezolvare... cazul caracal si alte cazuri in care chiar politia romana este implicata...rusine mai vreti bani mai multi la salariu
nu va convine,dati.va demisia!asa se zice la multinationale,cind luam bani mai putin decit femeia de serviciu de afara!
Romania...Constanta,Cernavoda colcaie de interlopi,proxeneti si matroane.Ce face politia romana pentru acest flagel?...inchide ochii isi ia spaga..Ce face politia romana pentru crimele de pe sosele?.Freaca menta...Politia romana zero!!!
Guvernantii ar trebui sa inteleaga ca fara liniste pe strada , o societate normala nu poate progresa !
Fiica lui Nuredin Beinur, Miruna, a împlinit 20 de ani și... a sărbătorit cum se cuvine. În primă fază a chefuit...4072
Proaspăt angajat la stat, din nou, vicepreședintele PSD Constanța Radu Babuș și-a făcut publică și declarația...4083
Virgil Dulea, patronul casei de amanet Garant, a chemat în judecată nu mai puțin de 12 bănci din România,...3078
Mai multe persoane publice aflate în penitenciar după ce au fost condamnate penal pentru diverse fapte au pus mână...2277


ConstanțaUmiditate: 67%
Vânt: 10.59 m/s
Presiune: 1014 milibari

Wolfsberger AC şi Viborg FF s-au calificat în play-off-ul Europa Conference League la fotbal, după ce au obţinut...299
Americanca Serena Williams, 41 de ani în această lună, a anunțat printr-o scrisoare deschisă pentru revista Vogue...446
Legendara jucătoare americană de tenis Serena Williams (40 ani) a debutat cu o victorie la turneul WTA 1.000 de la...413
Ion Ţiriac a vorbit despre problemele pe care le are Simona Halep în circuitul WTA şi de ce nu reuşeşte românca...1165


Nemulțumirile constănțenilor par să nu se mai oprească. Acum, iată, ei cer ca parcarea de la Spitalul Clinic...1224
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea graniţei cu Bulgaria, patru...410
La data de 8 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche - 2...579
Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța desfășoară constant acțiuni de...409
UDMR ar trebui exclus de la guvernare în urma discursului susţinut de premierul ungar Viktor Orban în România, doar...229
Nunta liderului AUR, George Simion, se anunță a fi o mare petrecere. Mirii vor avea mii de invitați, iar întreaga...604
Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat marți, într-o conferință de presă la Parlament, că dacă nu se va face...537
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că se va face o remaniere guvernamentală și va solicita o discuție...585
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2715
Fostul ministrul al Fondurilor Europene și al Finanțelor, Eugen Teodorovici, explică, într-un interviu acordat...4931
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4111
A lăsat mediul de afaceri, după 30 de ani, pentru a începe o carieră în politică. Are încredere că poate schimba...8338
Celebrul actor Roger E. Mosley, vedeta „Magnum P.I.” a murit într-un mod tragic la vârsta de 83 de ani, în cursul...419
La show-ul de televiziune „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” vor participa 12 celebrităţi care se vor lupta...321
O replică a 'Tronului de Fier' din serialul "House Of The Dragon", un prequel al celebrei producţii HBO "Game of...238
Filmul de acţiune '"Bullet Train", punctat de gaguri şi umor negru, a debutat pe primul loc în box office-ul...290
Un nou vaccin anti-COVID-19 considerat eficient împotriva subvariantei Omicron va fi disponibil pentru populaţia din...205
O bombă din Al Doilea Război Mondial a fost detonată duminică în nordul Italiei, într-o operaţiune în care 3.000...204
Hong Kong va reduce perioada obligatorie de carantină efectuată într-un hotel special de la o săptămână la trei...217
Premierul ungar Viktor Orban, aflat în vacanţă pe litoralul croat, a fost la un pas să se scufunde acolo cu o barcă...1508
Un număr de 4.299 de persoane cu COVID sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 305 mai multe faţă de...206
Un număr de 3.726 de doze de vaccin Pfizer, Moderna şi Johnson&Johnson au fost administrate în săptămâna 1 - 7...190
Managerii de spitale au reticențe în a raporta infecțiile nosocomiale pentru că acest lucru ar duce la depunctarea...494
Distribuirea pastilelor de iodură de potasiu se face în scopul administrării la persoanele de până în 40 de ani...479
Cu absolvirea cursului de doctorat de 3 luni puteti decide soarta romanilor???