REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
10.1° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Vedete care n-au făcut sex înainte de căsătorie

Vedete care n-au făcut sex înainte de căsătorie

Replica API 13 iulie 2021 | 00:00 1038

Numeroase celebrităţi hollywoodiene au declarat public, la un moment dat, că ele pun respectul mai presus de compatibilitatea intimă şi că virginitatea poate fi cool şi sexy.

Selena Gomez

Cum de au ajuns să le spună partenerilor că vor face dragoste abia după ce merg la altar? Am putea presupune că decizia cel puţin controversată pentru acest secol are drept cauză numeroasele scene de sex filmate pentru ecranizări sau este influenţată de versurile pline de sex-appeal din piesele lor, cum sunt compoziţiile Selenei Gomez. Sexul este o acţiune foarte intimă, iar unele persoane consideră că este mai potrivit ca un cuplu să se abţină până când partenerii ajung să se cunoască mai bine, iar relaţia lor să se bazeze pe planuri mai mult decât serioase, scrie clickpentrufemei.ro.

Este şi cazul unor vedete destul de populare la Hollywood, care au împărtăşit cu sinceritate motivele pentru care au ales să aştepte momentul intim până după căsătorie – unele au luat decizii bazate pe credinţe, în timp ce altele au căutat persoana potrivită. Vezi care dintre vedetele preferate au preferat să spună mai întâi „Da” la altar!

Selena Gomez

Când avea 13 ani, Selena Gomez i-a jurat tatălui ei că va aştepta să facă sex până după ce se va căsători. A purtat şi un inel de castitate în acest sens, dăruit de părintele său, dar pe care l-a îndepărtat în 2010, când relaţia cu Justin Bieber a devenit mai serioasă. Criticată de fani pentru că nu şi-a ţinut promisiunea, Selena a declarat pentru Sunday Times:„Nu sunt jenată să spun că am avut un inel... De asemenea, nu sunt jenată să spun că am dat jos inelul... Am înţeles că aveam doar 13 ani şi respect mult ceea ce reprezenta, dar [inelul] nu era pentru toată lumea".

Hilary Duff

Hilary Duff a avut o multe de spus în legătură cu sexul pre-conjugal – unul dintre motivele pentru care a optat să aştepte apropierea intimă a fost că oamenii tind să subaprecieze acest moment special. „Este mai greu să ai un iubit care este mai în vârstă, pentru că oamenii interpretează. Dar [virginitatea] este cu siguranţă ceva ce îmi place la mine. Nu înseamnă că nu m-am gândit la sex", a spus Hilary pentru revista Elle, în 2006. „Dar când vorbesc despre asta, nu sună special, aşa cum mi-am imaginat că ar fi", a continuat actriţa.

Lisa Kudrow

Vedeta din serialul Friends a jurat că nu va face sex decât după căsătoria cu Michael Stern, cel care a devenit soţul ei, în 1995. Într-un interviu pe subiect, ea a explicat: „Nu ştiu dacă m-ai caracteriza ca fiind crispată, dar am înţeles ce înseamnă să îţi fie frică de sex - de sexualitate. Pentru mine a fost doar „Nu, mă salvez pentru că trebuie să fiu demnă pentru genul de bărbat pe care îl am în minte”.

Brooke Shields

Spre deosebire de multe vedete a căror credinţă a fost un motiv anume pentru care au rămas virgine până la căsătorie, Brooke Shields a fost influenţată de faptul că era nesigură în ceea ce priveşte corpul ei. Complexele fizice au fost motivul pentru care nu a făcut sex până la 22 de ani.

„Am avut publicul şi toată această presiune asupra mea‟, a spus ea. „Cred că aş fi fost mult mai ataşată de mine în altă situaţie”. În final, a întreţinut relaţii sexuale cu iubitul ei de atunci, Dean Cain, pentru prima dată după câţiva ani de relaţie. A crezut că se va căsători cu el, dar au ajuns să se despartă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Acuma docturi le fac fete mari si pebabe care au 5-6 copii.Se ard si musulmancele acuma de la 12 ani si candsemarita se fac fete mari.E la moda.
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212