REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
11.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Verdict în dosarul şpăgii şi a traficului de influenţă de la Oil Terminal, la Înalta Curte

Verdict în dosarul şpăgii şi a traficului de influenţă de la Oil Terminal, la Înalta Curte

Replica API 22 noiembrie 2013 | 00:00 239

Dosarul în care Ştefan Ene, fostul consilier al directorului general al Oil Terminal, a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, s-a aflat pe masa magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Alături de Ştefan Ene, în dosar s-au regăsit şi Mihai Moise, reprezentant al SC NAC Industrii SRL Bucureşti, Marian Toma, director de producţie la SC NAC Industrii SRL Bucureşti şi Octavian Iulian Natu, fost director general al SC Petrotrans SA. "Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Ene Ştefan, Moise Mihai, Toma Marian şi Natu Octavian Iulian împotriva deciziei penale nr. 48/P din 4 aprilie 2013 a Curţii de Apel Constanţa - Secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie. Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul partial pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, 20 noiembrie 2013", se arată pe portalul instanţelor. Amintim că, la Curtea de Apel, inculpaţii au scăpat de confiscarea unei sume de bani, însă, rămân cu condamnările la închisoare, astfel: Ştefan Ene - 1 an şi 4 luni de închisoare pentru trafic de influenţă, Mihai Moise -1 an şi 4 luni de închisoare pentru cumpărare de influenţă, Marian Toma - 5 ani de închisoare, Octavian Iulian Natu - 1 an şi 4 luni de închisoare pentru complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă, la care se adaugă 1,4 ani de detenţie pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă. Conform dosarului procurorilor DNA, care i-au trimis în judecată pe cei patru, "la data de 6 ianuarie 2011, inculpatul Ene Ştefan, în calitate de consilier în cadrul SC OIL Terminal SA Constanţa, a primit de la inculpatul Moise Mihai, reprezentant al SC NAC Industrii SRL Bucureşti, suma de 40.000 de dolari americani pentru a-şi exercita influenţa asupra directorului general al SC OIL Terminal SA şi pentru a-l determina să aprobe prelungirea pentru anul 2011 a unui contract în condiţii care să favorizeze firma reprezentată de Moise Mihai. Contractul viza livrarea de către SC OIL Terminal SA pentru SC NAC Industrii SRL de reziduuri petroliere tip A în condiţii avantajoase de calitate, cantitate şi ritmicitate. Suma de bani remisă reprezenta o primă tranşă din suma totală de 50.000 de dolari americani pretinsă de Ene Ştefan, urmând ca diferenţa să fie remisă la data de 20 ianuarie 2011, plată care nu s-a mai realizat.Banii au fost primiţi prin intermediul inculpaţilor Natu Octavian Iulian, fost director al SC Petrotrans SA Ploieşti şi, la data comiterii faptelor, consilier la SC NAC Industrii SRL, şi Toma Marian, director de producţie în cadrul SC NAC Industrii SRL. Această firmă are ca obiect principal de activitate transformarea reziduurilor petroliere în combustibili lichizi în urma unor procese tehnologice".

M.S.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272