Vergil Chițac: Vom construi locuințe sociale și cartierul Henri Coandă se va muta acolo! Video
Vergil Chițac: Vom construi locuințe sociale și cartierul Henri Coandă se va muta acolo! Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDespre relocarea cartierului Henri Coandă s-a vorbit de nenumărate ori, inclusiv în studioul Replica, când primarul Vergil Chițac îmbrățișa ideea mutării acestui cartier, din pricina scandalurilor iscate de unii dintre cei care locuiesc în campusul social. Următorul pas în acest sens este elaborarea PUZ-ului unde urmează a fi mutat cartierul social și anume pe strada Celulozei, pe un teren al Armatei. Vă reamintim că locuințele sociale trebuie finalizate până în anul 2028, altfel se pierde terenul. Într-o intervenție pentru Replica de Constanța, Vergil Chițac a declarat că locuințele sociale vor fi construite și cartierul Henri Coandă va fi relocat, fără doar și poate.
cartierul Henri Coandă, Vergil Chițac
Terenul unde urmează a fi construit cartierul social urmează să se întoarcă la MApN în anul 2028, dacă proiectul nu va fi realizat, așa că municipalitatea face pași în această direcție. Primul pas este PUZ-ul din acea zonă, urmând ca apoi să urmeze proiectul tehnic și execuția. Chiar dacă majoritatea locuitorilor din Henri Coandă nu își doresc această mutare... se pare că aceasta va fi făcută în următorii 3 ani.
„Pentru că s-au tot auzit și au fost foarte multe discuții, rămâne valabil ceea ce s-a stabilit. Avem, printr-o hotărâre de guvern, în zona Industrială, alocate 5 hectare pentru locuințe sociale. Acum facem un PUG, pentru că, chiar dacă am fi avut bani, nu puteam construi locuințe sociale în lipsa unei reglementări urbanistice. Prin acest PUG, zona va fi reglementată, iar parcela respectivă va fi destinată locuințelor sociale. Construim locuințele sociale, iar cartierul Henri Coandă se va muta acolo.
Însă aceste lucruri necesită timp, nu se pot face peste noapte. Este posibil să mă înșel cu privire la delimitarea zonei, dar cred că este vorba de o zonă din spatele CET-ului, în zona industrială. Valabilitatea hotărârii de guvern este până în 2028, iar eu cred că ne încadrăm să începem lucrările până atunci. Dacă investiția este în derulare, sunt convins că vom găsi înțelegere la Guvern pentru a emite o nouă hotărâre care să prelungească perioada. Conform actului, terenul a trecut din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al municipiului Constanța și în administrarea noastră“, a declarat Vergil Chițac pentru Replica de Constanța.
Video:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
17.7° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)




