Veşnicii romantici, între artă plastică şi artă cinematografică
Veşnicii romantici, între artă plastică şi artă cinematografică
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMagia artei dramatice, plastice şi decorative româneşti a decurs întotdeauna din naturaleţea şi "tinereţea făr' de bătrâneţe" ce a caracterizat artiştii români ai tuturor timpurilor. De la maeştrii Aman şi Petraşcu care surprindeau emoţia naturii ce tresărea sub privirea personajelor feminine şi viceversa, la minuţiozitatea obiectelor decorative Art Nouveau şi până la chipurile expresive ale actorilor români care făceau spectatorii să treacă de la suspans la calm într-o clipită, universul cultural românesc se poate mândri cu o prospeţime spirituală unică în lume. Un "Cântec de dor" (valoare estimativă: 8.000 - 14.000 euro) ne scrie Theodor Aman, aşa cum numai un pictor romantic prin definiţie ar trasă povestea unei fete îndrăgostite, pierdute în reveria unei poezii eminesciene. Un alt tip de freamăt este surprins şi de Eustaţiu Stroenescu în opera "Les beaux esprits" (valoare estimativă: 10.000 - 18.000 euro), venit din pitorescul oraşului interbelic. Un artist timid, dar care reuşeşte să-şi elibereze emoţiile prin tuşe şi culori, Gheorghe Petraşcu surprinde cu sensibilitate în opera "În grădină" (valoare estimativă: 18.000 - 28.000 euro) calmul şi furtună că şi cum cele două nu pot există una fără cealaltă. Alţi artişti prezenţi în expoziţiei Licitaţiei de Art Nouveau şi Romantism sunt Nicolae Vermont, Octav Băncilă, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Ion Theodorescu-Sion, Ipolit Strâmbu, George Demetrescu Mirea, Kimon Loghi şi mulţi alţii. Suită de obiecte de colecţie şi opere de artă rare ale Licitaţiei "Memorabilia - Cinema, Teatru, Muzică", Licitaţiei de Art Nouveau şi Romantism, Licitaţiei patrimoniului Margareta Sterian dintr-o importantă colecţie germană şi Licitaţiei de Militaria şi Antichităţi vor putea fi admirate în perioada 5 - 19 mai la Palatul Cesianu-Racoviţă, str. C.A. Rosetti, nr. 5. Primele două licitaţii vor avea loc joi, 15 mai, iar ultimele două marţi, 20 mai. Toate cele patru licitaţii vor fi organizate la Athenee Palace Hilton.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News