rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 12 mai
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Veste bună de la Guvern pentru părinți și copii: Noi modificări importante!

Începând de astăzi, părinții care își cresc copiii singuri nu vor mai trebui să ceară declarația celuilalt părinte în situația în care solicită angajatorului zile libere plătite pentru supravegherea copiilor până în 12 ani, din cauza suspendării sau limitării cursurilor şcolilor sau grădiniţelor. Pe de altă parte, salariaţii din sistemul sanitar, de apărare naţională, ordine publică sau securitate naţională vor putea să opteze între a primi zile libere sau o majorare salarială de 75%.

Legea 59/2021, care se va aplica începând de vineri, aduce o serie de beneficii noi pentru părinţi, precum şi noi prevederi care să acopere situaţiile în care activităţile didactice sunt limitate sau suspendate.

În prezent, părinţii îşi pot lua zile libere plătite când cursurile fizice sunt suspendate doar în câteva situaţii, multe dintre realităţile actuale nemaiavând acoperire în prevederile OUG 147/2020, principalul act modificat acum prin Legea 59/2021, deşi ordonanța a mai fost modificată de patru ori de la adoptarea sa de către Guvern. Clarificări în privinţa situaţiilor actuale în care părinţii mai pot beneficia de zile libere plătite în contextul epidemic regăsiţi în acest articol.

Noi beneficii pentru părinţi

O schimbare importantă a apărut în cazul angajaţilor din unităţile sanitare, din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau a celor din penitenciare. Mai exact, și aceștia vor putea să primească zile libere plătite, însă doar cu aprobarea angajatorului. Prevederile actuale ale OUG 147 spun că salariaţii de la stat din sectoarele menţionate anterior NU primesc zile libere când cursurile sunt suspendate, ci primesc o majorare salarială cu 75% a venitului de bază.

Totuşi, în cazul în care ambii părinţi lucrează într-unul dintre sectoarele amintite anterior, doar unul va putea beneficia fie de zile libere plătite, fie de o majorare cu 75% a salariului de bază, în funcţie de opţiunea exprimată. De asemenea, dacă angajatorul nu aprobă cererea de acordare a zilelor libere, unul dintre părinţii care activează în aceste sectoare va avea dreptul la o majorare salarială de 75%.

Apoi, prin această lege e clarificată şi situaţia familiilor monoparentale. Părinţii singuri vor putea să solicite angajatorului zile libere plătite fără a mai fi nevoie de declaraţia din partea celuilalt părinte, care atestă că nu a solicitat, la rândul lui, zile libere pe baza aceluiaşi act normativ.

De asemenea, salariaţii din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, angajaţii din penitenciare şi personalul din unităţile sanitare publice care îşi cresc singuri copiii vor putea să opteze, în situaţia limitării sau suspendării cursurilor şcolare în format fizic, fie pentru acordarea de zile libere plătite, fie pentru acordarea majorării cu 75% a salariului de bază/salariului de funcție/soldei de funcție corespunzătoare unei zile lucrătoare, fără ca aceste drepturi să poate fi cumulate pentru aceeaşi perioadă.

Părinții care stau acasă au dreptul la o indemnizație brută de 75% din salariul de bază al unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut (adică maximum 4.035 de lei).

Sunt incluse şi scenariile actuale de funcţionare a unităţilor de învăţământ

Aşa cum redacţia noastră a explicat acum ceva vreme, multe dintre situaţiile prevăzute de OUG 147 în privinţa suspendării cursurilor didactice nu se mai aplică, deoarece actul normativ face referire la o serie de scenarii depășite. Printre măsurile cuprinse în noua lege se numără şi rezolvarea acestor discrepanţe.

Mai exact, a apărut o modificare cu caracter general, astfel încât să poată fi aplicabilă OUG 147 în orice scenariu, fără a mai fi necesară o nouă modificare în cazul emiterii unui alt ordin al ministrului educaţiei şi al ministrului sănătăţii, aşa cum s-a întâmplat în cazul ultimelor două modificări ale actului normativ.

Astfel, părinţii vor putea să îşi ia libere plătite şi în cazul limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în şcoli, grădiniţe şi creșe, în situaţii reglementate prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cel al sănătăţii, emise ca măsură pentru prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2.

De asemenea, prevederile din OUG 147 se vor aplica şi atunci când şcolile vor fi suspendate ca urmare:

a unei decizii a unui comitet de situaţii de urgenţă, la propunerea școlii, grădiniței sau creșei, pe baza ratei de incidenţă a îmbolnăvirilor la nivelul localităţii;

a unei decizii a conducerii unităţii de învăţământ, în cazul în care cursurile sunt limitate sau suspendate ca urmare a apariţiei unor cazuri de îmbolnăvire acolo. În această situaţie, părintele va depune la angajator şi o copie a deciziei conducerii unităţii de învăţământ.

În cazul suspendării cursurilor școlare, zilele libere vor fi acordate doar dacă salariatul nu poate lucra de acasă sau prin telemuncă, informează bugetul.ro

sâmbătă, 10 aprilie 20211542
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii
mai mult...Politică
12 mai 00:00PoliticăCîţu: Am avut o întâlnire foarte constructivă cu preşedintele CE pe tema negocierilor privind PNRR

Premierul Florin Cîţu anunţă că a avut luni seară la Bruxelles "o întâlnire foarte constructivă" pe tema...234

12 mai 00:00PoliticăCîţu: Vom găsi o soluţie să înceapă de la 1 iunie şi evenimentele private199
12 mai 00:00PoliticăCîţu: Campania de vaccinare este de succes, vedem o scădere semnificativă a ratei de infectare193
12 mai 00:00PoliticăPlenul Parlamentului a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al ANCOM

Plenul Parlamentului a aprobat, marţi, bugetul de venituri şi cheltuieli al Autorităţii Naţionale pentru...192

12 mai 23:19PoliticăRaluca Turcan: „Îngrijorare în rândul sistemelor beneficiare de pensii speciale în privința recalculării“460
12 mai 00:00PoliticăParlamentul a respins rapoartele de activitate ale SRTv pe 2017, 2018 şi 2019197
12 mai 00:00PoliticăVosganian: Ciudat că reîntoarcerea la normalitate nu se măsoară în numărul de cazuri, ci în numărul de vaccinați

Fostul ministru Varujan Vosganian consideră că reducerea numărului de infecții cu noul coronavirus este mult mai...220

12 mai 00:00PoliticăDan Barna: „Mă voi retrage din funcțiile publice, dacă DNA începe urmărirea penală“263
12 mai 00:00PoliticăDeputat USR reclamă „caracatița lui Dragnea“ din Inspecția Judiciară216
12 mai 23:20PoliticăLucian Bode anunță că numește un șef NOU în fruntea Poliției Române

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat marţi, la Satu Mare, că premierul Florin Cîţu va numi în...652

12 mai 23:22PoliticăValeriu Gheorghiţă: EMA ar putea autoriza vaccinarea la copii de 12-15 ani la sfârşit de mai - început de iunie370
12 mai 23:20PoliticăExplicațiile lui Valeriu Gheorghiță despre relaxarea restricțiilor începând cu 1 iunie677
Vremea
12.9°12.9° - 15.7° miercuri, 12 mai 2021
ConstanțaUmiditate: 54%
Vânt: 2.16 m/s
Presiune: 1012 milibari

Loto
6/4940312414347
5/4034291821422
joker5293814239
Horoscop
mai mult...SPSportRT
12 mai 00:00SportCând va avea loc meciul Simonei Halep din turul al doilea de la Roma

Organizatorii de la Roma au anunțat programul zilei de miercuri (n.r. 11 mai), una în care va avea loc și partida...54

12 mai 00:00SportManchester City, campioana Angliei pentru a șaptea oară - Rivala United, învinsă de Leicester

Manchester City a profitat de înfrângerea suferită de rivala Manchester United, marţi, pe teren propriu, cu...56

12 mai 00:00SportIrina Begu s-a calificat în turul doi al probei de dublu

Perechea Irina Begu/Sara Errani (România/Italia) s-a calificat, marți, în turul doi al probei de dublu din cadrul...56

12 mai 23:08SportTenis: Tecău şi Krawietz s-au calificat în optimile probei de dublu la Roma

Perechea româno-germană Horia Tecău/Kevin Krawietz s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale probei de dublu...283

Local
12 mai 22:43LocalPoliția Locală Constanța, precizări cu privire la gunoiul menajer

Pentru păstrarea unui oraș curat și civilizat, Direcția Generală Poliția Locală aduce la cunoștință...630

12 mai 22:43LocalCOVID-19: 50 de NOI CAZURI de INFECTARE la CONSTANŢA

Pe teritoriul României, până marţi, 11 mai, au fost confirmate 1.067.887 de cazuri de persoane infectate cu noul...743

12 mai 00:00LocalPERCHEZIŢII la CONSTANŢA! BĂRBAT cercetat pentru TĂINUIRE ŞI DELAPIDARE

2369

12 mai 22:43LocalPERCHEZIŢII la CONSTANŢA privind COMERŢUL CU ANIMALE

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud desfășoară 13 percheziții,...807

12 mai 00:00LocalALTE loturi de DEȘEURI PERICULOASE, descoperite în Portul Constanța. VIDEO

Oamenii legii din Constanța au procedat marți, 11 mai, la efectuarea altui controlul fizic asupra deșeurilor din mai...1535

12 mai 22:43LocalUnul dintre jandarmii români care s-au întors recent din Afganistan este din Constanța

741

Politică
12 mai 00:00PoliticăVosganian: Ciudat că reîntoarcerea la normalitate nu se măsoară în numărul de cazuri, ci în numărul de vaccinați

Fostul ministru Varujan Vosganian consideră că reducerea numărului de infecții cu noul coronavirus este mult mai...220

12 mai 00:00PoliticăDan Barna: „Mă voi retrage din funcțiile publice, dacă DNA începe urmărirea penală“

Până în acest moment nu am nicio informație oficială de la DLAF privind implicarea mea în vreo notă de constatare...263

12 mai 00:00PoliticăDeputat USR reclamă „caracatița lui Dragnea“ din Inspecția Judiciară

216

12 mai 23:20PoliticăLucian Bode anunță că numește un șef NOU în fruntea Poliției Române

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat marţi, la Satu Mare, că premierul Florin Cîţu va numi în...652

12 mai 23:22PoliticăValeriu Gheorghiţă: EMA ar putea autoriza vaccinarea la copii de 12-15 ani la sfârşit de mai - început de iunie

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu...370

12 mai 23:20PoliticăExplicațiile lui Valeriu Gheorghiță despre relaxarea restricțiilor începând cu 1 iunie

677

Interviuri
16 mar 00:20InterviuriSă-i cunoaștem pe SUBPREFECȚII județului Constanța!

Secyl Suliman și Mihai Vîlcu sunt noii subprefecți ai județului Constanța. Aceștia au activat în mediul privat,...6708

11 mai 00:04InterviuriVIDEO! INTERVIU cu primarul Vergil CHIȚAC! Ce planuri are pentru bulevardul MAMAIA

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a acordat un interviu cotidianului Replica. Edilul a vorbit despre Regulamentul...53112

9 apr 00:06InterviuriCristina DUMITRACHE: Nu știm la ce să ne AȘTEPTĂM de la Guvernul PNL! Video

2404

2 apr 00:04InterviuriViceprimarul Cocargeanu: USR NU VREA să se construiască în ZONA COSTIERĂ! Video

Florin Cocargeanu este unul dintre viceprimarii Constanței care pune umărul la dezvoltarea orașului. Acesta...4042

24 mar 00:03InterviuriSorin Mihai: Am distribuit TABLETE tuturor elevilor, însă mulți NU au știut ce să facă cu ele

Luni, 22 martie, s-a dat startul simulării examenului național de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a și a...3896

19 mar 00:18InterviuriCORINA MARTIN: Nu avem nici o STRATEGIE, nimeni NU se gândește să ATRAGĂ turiști! VIDEO

5039

Monden
12 mai 00:00MondenBrit Awards 2021: Taylor Swift va deveni prima femeie recompensată cu trofeul Global Icon

Vedeta pop americană Taylor Swift va deveni marţi prima femeie recompensată cu trofeul pentru întreaga carieră -...196

12 mai 00:00MondenABBA va lansa noi melodii în acest an

Bjorn Ulvaeus, unul dintre cei patru componenţi ai ABBA a confirmat că formaţia va lansa noi melodii anul acesta, la...207

12 mai 00:00MondenFilmul de acţiune „Wrath of Man“, în fruntea box-office-ului nord-american

191

Mapamond
12 mai 00:00MapamondIncendiu în incinta Esplanadei Moscheilor din Ierusalim

Un incendiu, vizibil de la peste doi kilometri, a izbucnit luni seara în incinta Esplanadei Moscheilor din Ierusalim,...222

12 mai 00:00MapamondPopulaţia Chinei a crescut cu 5,38% în 10 ani, ajungând la 1,41 miliarde de locuitori

Populaţia Chinei a ajuns anul trecut la 1,41 miliarde de locuitori, a anunţat marţi cea mai populată ţară din...213

12 mai 12:05MapamondSUA, pe cale să aducă pandemia de Covid-19 sub control

524

12 mai 12:06MapamondRăzboi în toată regula în Israel. Au fost lansate zeci de rachete

În contextul conflictelor din Ierusalim - amintim violențele dintre palestinieni și ofițerii israelieni, zeci de...3499

12 mai 12:07MapamondCoronavirus: Certificatul european de vaccinare a intrat în etapa testelor tehnice

Certificatul sanitar european, menit să faciliteze călătoriile în interiorul blocului comunitar în condiţiile...486

12 mai 01:17MapamondZeci de cadavre ale unor presupuşi morţi de COVID-19 au eşuat pe malurile Gangelui, în India. VIDEO

768

Sănătate
12 mai 00:00SănătateDurere în piept: simptome, cauze, tratament

Există o paletă largă de probleme de sănătate care pot provoca durere în piept. În multe cazuri, cauza de la...216

12 mai 00:00SănătateVeganii și vegetarienii slăbesc mai ușor fără să numere calorii

Potrivit unui nou studiu1, dieta vegetariană poate fi la fel de eficientă în menținerea unei siluete armonioase și...205

12 mai 00:00SănătateBoli endocrine care afectează femeile

170

12 mai 00:00SănătateCum să mănânci sănătos atunci când nu ai timp: 4 sfaturi utile

Foarte multă lume îmi spune, și pe bună dreptate, că alimentația sănătoasă necesită foarte mult timp. Și...207

12 mai 00:00SănătateDieta de slăbire la menopauză: alimente recomandate și exemple de meniu

Multe femei la menopauză se confruntă cu acumularea unui număr de kilograme. Dacă acesta este și cazul tău, cum...211

12 mai 00:00SănătateInfecția urinară: cum o previi în timpul sarcinii?

Infecțiile tractului urinar sunt destul de frecvente, iar femeile însărcinate sunt mai predispuse la acestea în...212

12 mai 00:00SănătateBăuturi care stimulează memoria și concentrarea

După-amiezile moleșitoare pot fi un real obstacol în calea terminării sarcinilor zilnice, mai ales după o masă...210

12 mai 02:00SănătateTestarea rapidă în farmacii pentru depistarea COVID-19, aprobată de Ministerul Sănătăţii

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a semnat luni ordinul privind activitatea de testare în farmacii cu teste...352

12 mai 01:15SănătateAsistenta invitată obligatoriu la nunți și evenimente, începând cu 1 iunie

7197

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT