REPLICA ONLINE CONSTANTA

18° Constanța Joi, 8 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7606
18° Constanța Joi, 8 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7606
 

Veste uriașă în Superligă: FC Dinamo a anunţat că a ieşit din insolvenţă

Veste uriașă în Superligă: FC Dinamo a anunţat că a ieşit din insolvenţă

A.F. 25 iunie 2025 | 00:00 293

FC Dinamo a anunţat, luni, că a ieşit din insolvenţă, decizia fiind pronunţată de Tribunalul Bucureşti. Decizia a fost pronunţată în urma unui proces complex de reorganizare financiară şi administrativă, susţinut de o echipă dedicată şi de încrederea acordată de suporteri, investitori şi parteneri, notează FC Dinamo, conform news.ro.

Veste uriasa in Superliga: FC Dinamo a anuntat ca a iesit din insolventa

„Astăzi este despre speranţă, luptă şi renaştere. Mulţumim tuturor celor care nu ne-au lăsat singuri! Ieşirea din insolvenţă este o victorie a suporterilor, a celor care au crezut şi au mers mai departe, chiar şi atunci când părea imposibil.”, a declarat administratorul special al clubului Dinamo, Andrei Nicolescu.

Dinamo 1948 SA a depus cerere pentru deschiderea procedurii de insolvenţă la Tribunalul Municipiului Bucureşti în iunie 2021.

Clubul a acumulat din nou datorii şi poate încerca din nou să scape de o parte din ele intrând în insolvenţă, deoarece au trecut cinci ani de când a făcut o acţiune similară.

FC Dinamo a acumulat din nou datorii de 29,7 milioane de lei la finele anului 2020, echivalând circa 6 milioane de euro. A avut venituri de 16,3 milioane de lei şi cheltuieli de peste 21 milioane de lei. În datoriile clubului au intrat şi sume datorate către jucători care au câştigat litigii cu Dinamo, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere