REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Mie., 16 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7584
16.1° Constanța Miercuri, 16 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7584
 

Vești proaste pentru români. Facturile la încălzire vor exploda la iarnă

Vești proaste pentru români. Facturile la încălzire vor exploda la iarnă

Robert NENCIU 28 mai 2026 | 00:00 970

Din cauza tensiunilor geopolitice și a nivelului redus de umplere a depozitelor de gaze din România și din Uniunea Europeană, cel mai scăzut din ultimii cinci ani, românii ar putea plăti facturi mai mari la încălzire în această iarnă.

Vesti proaste pentru romani. Facturile la incalzire vor exploda la iarna

Facturile la încălzire vor exploda la iarnă. Potrivit unei analize Profit.ro, depozitele de gaze ale Uniunii Europene erau umplute, la finalul lunii mai, în proporție de doar 36,7%, sub nivelul înregistrat în 2022, anul izbucnirii războiului din Ucraina. România se află chiar sub media europeană, cu un grad de umplere de 33,5%.

Conform analizei citate, pe 20 mai, România avea înmagazinați 11,3 TWh, un nivel mai redus fiind înregistrat în ultimii 5 ani doar în mai 2022, după începerea războiului din Ucraina, când în facilitățile de depozitare autohtone se aflai 9,16 TWh.

Pe 20 mai 2023, România avea depozitați 17,9 TWh (52,7% din capacitatea totală), la aceeași dată a lui 2024 21,2 TWh (62,5%), iar în 2025 13,3 TWh (39,2% din capacitatea totală).

În același timp, companiile europene sunt obligate să cumpere cantități suplimentare de gaze pentru a reface stocurile înainte de sezonul rece. Astfel, pe lângă presiunile din partea ofertei, generate de reducerea fluxurilor din Rusia și Orientul Mijlociu, și cererea suplimentară contribuie la creșterea prețurilor.

O alternativă ar fi intrarea în iarnă cu depozite insuficient alimentate și dependența de condiții meteorologice favorabile.

Semnalele din piață sunt deja vizibile: prețurile spot sunt cu aproximativ 70 de lei peste cele din aceeași perioadă a anului trecut și aproape duble față de nivelurile din mai 2024.

România are însă avantajul de a fi cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, producția internă nu este suficientă pentru a acoperi tot consumul național. Potrivit estimărilor, abia după lansarea producției din proiectul Neptun Deep, programată pentru 2027, România ar putea deveni exportator net de gaze.

De exemplu, în urmă cu o săptămână, România importa 9,5 milioane metri cubi de gaze și exporta aproximativ 9 milioane metri cubi, către Republica Moldova și Ungaria. Diferența, împreună cu surplusul din producția internă, era direcționată către depozite. În aceeași zi, în facilitățile de stocare erau injectați 10,9 milioane metri cubi.

Pe piața locală, prețurile de pe Bursa Română de Mărfuri urmează tendințele europene, în contextul pieței unice a energiei, însă rămân ușor mai mici datorită costurilor reduse de transport.

Dacă până acum scumpirile au fost resimțite în principal de companii, care le-au transferat ulterior în prețurile produselor și serviciilor, în acest an impactul se va vedea și în facturile populației și ale sistemelor centralizate de încălzire.

Unul dintre motive este reducerea volumelor de gaze disponibile la preț reglementat de 110 lei/MWh pentru consumatorii casnici și CET-uri. Potrivit Romgaz și OMV Petrom, aceste cantități au scăzut în 2026 la aproximativ 32 TWh, față de 52 TWh în anul precedent.

Diferența de aproape 20 TWh trebuie cumpărată de furnizori de pe piața liberă, acolo unde prețurile sunt de peste două ori mai mari decât cele reglementate. În aceste condiții, creșterea facturilor devine foarte probabilă.

La toate acestea se adaugă și riscul valutar. Instabilitatea politică a afectat deja cursul de schimb, iar energia fiind tranzacționată în euro și dolari, deprecierea leului poate accentua și mai mult costurile pentru consumatori, potrivit romaniatv.net.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Romaniaa-Romafiaa este cel mai mare producator de gaze dar gazele romanesti apartin tuturor, numai romanilor nu. in curand si gazele intestinale ale romanilor vor apartine altora
4
0
cu gazele e jaf ordinar legalizat al mafiei psd de cateva decenii, statul are monopol si deci ar trebui sa poata controla pretul, acum e adevarat ca jigodiile criminale de la ue au impus liberalizarea pietei si cuplarea la piata ue, dar totusi am inteles ca sunt tari care nu au gaz deloc, cu pret mai mic decat noi care suntem cel mai mare producator de ce ? in decembrie la un apartament de 40 mp si o persoana am platit intretinerea 750 si din ianuarie pana s-a oprit caldura 650 care sunt deja sume astronomice ptr veniturile minime si mici si sunt multi, ce vreti sa faceti la iarna, sa ne omorati ?
5
0
Cresc la noi scad la tovarășii nemți austrieci
7
1
mi se pare corect! nu avem noi cea mai mare productie de gaze din europa! gazele au ajuns si pe bursa de la viena, va confirma nicusor si ilie! n-au fost singuri ci cu plozi, partenera, etc.
7
3