REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.8° Constanța Mie., 1 Mai 2024
Anul XX Nr. 6716
15.8° Constanța Miercuri, 1 Mai 2024 Anul XX Nr. 6716
 

Vicepreşedinta lui West Ham propune anularea sezonului din Premier League

Vicepreşedinta lui West Ham propune anularea sezonului din Premier League

Replica API 15 martie 2020 | 00:00 1008

Vicepreşedinta clubului de fotbal West Ham United, Karren Brady, a propus anularea sezonului din Premier League din cauza pandemiei de coronavirus, într-un articol pe care l-a publicat în cotidianul The Sun, informează goal.com.

Premier League a anunţat vineri că a suspendat toate meciurile de fotbal cel puţin până pe 3 aprilie, iar reluarea campionatului va depinde de un aviz al autorităţilor sanitare.

Brady, al cărei club este deasupra zonei retrogradării doar datorită golaverajului, a afirmat că întreg sezonul ar trebui anulat, deşi Liverpool este foarte aproape de câştigarea campionatului, lucru ce nu i s-a mai întâmplat din 1990. Liverpool are un avans de 25 de puncte şi mai are nevoie de şase puncte pentru a fi matematic campioană.

"Fotbalul din Anglia se confruntă acum cu cea mai grea perioadă din ultimii 75 de ani", a scris Brady în articolul său.

Potrivit ei, "nu trebuie exclusă posibilitatea" ca acest sezon din Premier League "să fie declarat nul şi neavenit".

"PL speră că meciurile s-ar putea relua după o întrerupere de trei săptămâni, însă ar putea fi o iluzie. Ce se va întâmpla deci dacă nu se va putea încheia campionatul? Cum atât meciurile din PL, cât şi cele din EFL (English Football League - n. r.) sunt afectate, singurul lucru corect şi rezonabil este ca întregul sezon să fie declarat nul şi neavenit", a adăugat Brady.

Potrivit EFE, Premier League se va reuni joi pentru a decide felul în care va fi încheiat sezonul, potrivit agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272