REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.3° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
9.3° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Viceprimarul Angelescu nu e de acord cu regulamentul propus de Cristian Radu, împotriva agenților economici. Video

Viceprimarul Angelescu nu e de acord cu regulamentul propus de Cristian Radu, împotriva agenților economici. Video

Virgil STOIAN 9 noiembrie 2022 | 00:00 3306

Luni, 7 noiembrie, la Mangalia, a avut loc dezbaterea publică ce vizează Regulamentul de organizare și desfăşurare a activităţilor comerciale şi a serviciilor de piaţă în Municipiul Mangalia. Este a doua dezbatere, prima dintre ele fiind un fiasco total, după mai bine de aproximativ 60 de minute, agenții economici părăsind sala în care se organizase dezbaterea publică, cerându-le funcționarilor publici să reorganizeze dezbaterea. Iată că nici cea de acum nu a avut mai mult succes, la orizont profilându-se o a treia dezbatere. De această dată, nici măcar viceprimarul Dragoș Angelescu nu a fost de acord cu regulamentul în forma actuală.

La dezbatere au participat aproximativ 120 de comercianți, din partea municipalității participând 5 persoane, inclusiv viceprimarul. Potrivit informațiilor noastre, regulamentul este deocamdată doar un draft, urmând a se remedia problemele și unele nemulțumiri. Unul dintre comercianții din Mangalia a vorbit cu reporterii Replica despre dezbaterea care a avut loc luni, declarându-se total nemulțumit de regulament, în special pentru că municipalitatea nu a motivat în vreun fel regulamentul.
Ei spun că este doar un draft, nu este un final, și vor încerca să remedieze unele probleme și unele nemulțumiri. Primăria propune să ne închidă activitățile, aceasta este hotărârea de consiliu. Dacă nu se făcea dezbatere publică, trecea propunerea. Nu știm exact cum vor decurge lucrurile. A fost o dezbatere publică, oamenii sunt nemulțumiți. Au interzis comerțul cu amănuntul în toate stațiunile, au interzis nealimentarele în toate zonele centrale, pe arterele principale, dar toate nealimentarele sunt fix pe arterele centrale, nu sunt în altă parte. Pentru alimentație publică trebuie să ai minim 100mp, adică dacă ai un fastfood de 30-50 mp nu mai ai voie. ” a declarat comerciantul pentru Replica de Constanța.

Primarul nu ne-a dat nici o motivație

Nu știm de ce, sunt interesele lor, nu ne-au dat nici o motivație. Ei spun pentru un comerț civilizat, dar care este comerțul civilizat? Comerțul civilizat trebuie îndreptat, nu interzis, nu mai ai voie așa, așa... Pe mine nu mă afectează, am spații frumoase, în care am investit în ele. Dar nu poți să interzici. Remediezi cumva, nu interzici ativitățile. Au fost cam 120 de reprezentati. Din partea primăriei a fost domnul viceprimar, și cei de la urbanism și de la turism, cam 5 persoane. Regulamentul este la inițiativa primarului. Ei votează la comandă cum o fac de obicei, și așa mai departe.” a mai declarat acesta.

Prima dezbatere

Încă o dezbatere publică?!

Ei au făcut un draft pe care voiau să îl treacă. A fost dezbatere publică, acum trebuie să modifice draftul și trebuie să mai fie o dezbatere publică și să zică „Uite! L-am modificat, acesta este cel care va fi trimis către vot.” Nu se știe încă când. Până și vice primarul, atunci când eu l-am întrebat de față cu toată lumea, dacă dumneavoastră ați fi acum la vot, ați vota acest proiect de hotărâre, și el a zis că nu, în acest fel nu l-aș vota, aș fi împotrivă.” a încheiat comerciantul.

Ce spune regulamentul

Potrivit documentului, sunt permise activitățile comerciale din stațiunile turistice arondate Municipiului Mangalia: complex hotelier; activități comerciale și de prestări servicii – doar hoteluri și alte facilități de cazare, farmacii, agenții de turism, comerţ cu amănuntul – în afară de produse alimentare (doar în zona blocurilor de locuit), cofetării și patiserii, birouri, vulcanizare și service auto, spălătorii industriale, hypermarket (doar în zone pe teren proprietate privată la o distanța adecvată față de ultima structură de cazare, cu o retragere suficientă față de activitățile turistice, și cu respectarea reglementărilor urbanistice).

În concluzie, totul a rămas în aer, așa cum, probabil, este și primarul Cristian Radu, total neinteresat față de problemele oamenilor. Altfel, nu-i înțelegem absența de la dezbateri! Sau, cine știe, poate a avut alte lucruri mai importante de făcut! 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Bai Done Angelescu ala stie tot mai bine ca oricine si munceste cel mai mult. Isi da interesul si studiaza fiecare problema cu atentie spre rusinea celor care sunt de o viata in Mangalia si nu au treaba cu nimica ia interesat numai spaga si japca
0
0
Buna seara! Acest regulament este un draft prezentat comercianților care poate fi modificat la cererea acestora,nu dorim sa facem rău nimănui prin aprobarea unui regulament.Așa ca toți comercianții vor putea funcționa ca și pana acum atâta timp cât vom avea un comert civilizat!
1
0
Dragos Angelescu,un NIMENI,un PAPAGAL.Ce viceprimar?
3
0
Dar corect jurnalistic vorbind teebuia sa stati de vorba si cu primaria.aaaa, scuze, v au dat jet. Normal.ca nu sunteti obievtivi.ca nu sunteti corecti.ca nu verificati din mai multe surse.ca scrieti doar ce va spune Menabit si Murad.sefii vostri.asta nu e jurnalism.aasta este hatereala de cea mai joasa speta. Si da, pe deoparte trebuie sa se inceteze cu comertul facut dupa urechea fiecaruia.trebuie sa existe niste reguli.trebuie sa existe o normalitate ca peste tot n lumea civilizata.regulamentele trebuiesc facute in colaborare cu cei direct vizati.ca este gresit regulamentul?da.este.dar se poate lucra pe el iar voi presa puteti sa ajutati dar voi bagati bete n roate ca doar sunteti cumparati de gasti politice care mai devreme sau mai tarziu va vor scuipa ca pe masele stricate.ca sunteti stricati in constiinta
1
3
Regulamentul nu a fost propus de Radu ci aprobat in prealabil. O fi fost facut de vreun ,,specialist” in care are incredere.
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369