Viceprimarul din Ciobanu, tolerat in ilegalitate de fostul prefect Culetu
Viceprimarul din Ciobanu, tolerat in ilegalitate de fostul prefect Culetu
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrimarul Ioan Suciu acuza:
Primarul Ioan Suciu acuza:
Ancheta în cazul viceprimarului comunei Ciobanu, Ion Popescu, acuzat de localnici că a încasat ilegal două salarii, a rămas "ca-n tren", susţine edilul Ioan Suciu. Potrivit acestuia "omul a muncit cinstit şi a luat două salarii cu binecuvântarea peneliştilor". Că nu avea dreptul să fie concomitent şi viceprimar şi învăţător "e de vină fostul prefect Dănuţ Culeţu şi regretatul inspector general şef al ISJ, Dima Zainea", care i-au dat "undă verde" să-şi desfăşoare activitatea, este de părere primarul Ioan Suciu. "Acum, prefectul Claudiu Iorga Palaz a venit la Ciobanu şi dacă oamenii l-au informat la audienţele desfăşurate în judeţ de situaţia viceprimarului, a trimis în anchetă, la primărie, doi oameni de la Prefectură, care au verificat actele şi s-au lămurit. Au văzut negru pe alb că viceprimarul nu a lucrat de capul lui. În 2004 vicele a depus cerere la prefectul Dănuţ Culeţu şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, prin care solicita dreptul de a profesa ca învăţător în Ciobanu, iar cei doi au semnat hârtia. În baza aprobării, vicele a activat doi ani ca învăţător, deşi legea la acea vreme nu-i conferea acest drept. Cei care ar trebui traşi la răspundere pentru faptul că vicele a încasat ilegal două salarii sunt cei care au acceptat ca Ion Popescu să lucreze în două instituţii. Ulterior, legea s-a modificat, dar vicele nu a mai dorit să lucreze ca învăţător", a declarat, pentru "Replica" de Constanţa, Ioan Suciu, primarul comunei Ciobanu.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News