REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.6° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
18.6° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Victor Costache: Situația e critică în spitale, sunt pacienți COVID din ce în ce mai tineri

Victor Costache: Situația e critică în spitale, sunt pacienți COVID din ce în ce mai tineri

Replica API 16 septembrie 2021 | 01:43 500

Victor Costache, fost ministru al Sănătății, a declarat marți, la B1 TV, că situația în spitalele de boli infecțioase este critică din cauza numărului tot mai mare de pacienți COVID-19 în stare gravă, mulți dintre ei tineri care au refuzat vaccinul și care resping și tratamentul. Soluția ține de accelerarea campaniei de vaccinare și de combaterea fenomenului de fake news, a mai precizat Costache, scrie stiripesurse.ro.

Victor Costache

„Sunt medic și sunt în permanentă legătură cu colegii mei de la spitalele de boli infecțioase din țară. Situația e, într-adevăr, critică și sunt și fenomene noi cu care colegii mei nu s-au întâlnit în valurile anterioare. Este vorba despre pacienți din ce în ce mai tineri, afectați de forme severe, care vin de la început cu forme severe. Acestea survin la pacienți nonvaccinați de multe ori, care au refuzat voit vaccinarea și sunt foarte puțin complianți la tratament.

Eu am fost cel care a introdus restricțiile inițiale când încă nu cunoșteam această boală și ne-am luptat cu colegii de aunci pentru introducerea rapidă a stării de urgență care a limitat la început răspândirea COVID-19.

Acum e ușor să arăți cu degetul și e mai puțin important ce a fost, e important să reacționăm rapid. Cred că sunt puține soluții, dar stăm mult mai bine ca anul trecut. Acum avem vaccinul, cea mai puternică armă cu care ne putem lupta cu COVID-19”, a declarat Victor Costache.

Acesta a precizat că în statele cu acoperire vaccinală mare chiar au crescut cazurile de COVID-19, după relaxarea restricțiilor, numai că sunt foarte puțini pacienți cu forme severe.

„Acum e foarte important să accelerăm campania de vaccinare și să luptăm împotriva fenomenului de fake news. (…)

Suntem în al doilea ani în care se va ajunge probabil la învățământ online. Trebuie să învățăm să trăim cu COVID-19 și să ne adaptăm acestei boli care, din păcate, din cauza unor comportamente, probabil va rămâne o boală endemică”, a mai afirmat Victor Costache.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272