VIDEO. Poliția Locală ia măsuri împotriva bișnițarilor de țigări din Constanța
VIDEO. Poliția Locală ia măsuri împotriva bișnițarilor de țigări din Constanța
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAmenzi de câte 1.000 de lei, țigări și un autoturism confiscat – acestea au fost măsurile luate de Poliția Locală Constanța în privința bișnițarilor de țigări surprinși, în perioada 17 – 20 decembrie a.c., în mai multe cartiere ale municipiului Constanța.
În perioada 17 – 20 decembrie a.c., polițistii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au făcut mai multe acțiuni, în diferite zone ale municipiului, prilej cu care au surprins 13 persoane care comercializau, ilegal, țigări.
Controalele au fost realizate în zonele Eden, Piața Grivitei, Gara CFR, Abator, Tomis 3 și au fost depistate 13 persoane care ofereau spre vânzare 266 pachete de tigarete netimbrate. Față de persoanele depistate s-au efectuat următoarele demersuri legale: 11 dintre acestea au fost sancționate contraventional cu amendă în valoare de 1000 lei, fiecare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 12/1990 și dispusă măsura complementară de confiscare a unui număr de 125 pachete de tigarete.
Pentru o altă persoană care comercializa țigarete în zona Tomis 3, a fost luată măsura sancționării cu amendă în cuantum de 2500 de lei și sancțiunea complementară de confiscare a autoturismului folosit în desfășurarea actelor de comert nelegal, în baza prevederilot HCL nr. 427/2017 .
De asemenea, două persoane împreună cu 141 pachete de țigări au fost predate organelor de poliție competente pentru continuarea cercetărilor pentru infracțiunea prevăzută de art.270, alin. 3 din Legea nr.86/2006 privind codul vamal. „Pe această cale, solicităm cetățenilor să ne semnaleze faptele de comerț ilicit la numerele de telefon 0241/484205 sau 0799/606142(WhatsApp), iar dispecerul de serviciu va trimite un echipaj pentru verificarea celor sesizate. Numai împreună putem asigura un climat public civilizat în municipiul Constanța!”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Constanța.
F.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.3° Constanța 















