REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
20.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

VIDEO! Și EFORIE va avea PLAJĂ la STANDARDE EUROPENE

VIDEO! Și EFORIE va avea PLAJĂ la STANDARDE EUROPENE

Replica API 5 iunie 2021 | 13:33 2401

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna și președintele ANAR, Laszlo Barabas, au fost prezenți în cursul zilei de vineri, 4 iunie a.c., la inaugurarea lucrărilor de combatere a eroziunii costiere din Eforie. Compania Van Oord Dredging and Marine Contractors BV a anunțat începerea lucrărilor de protecţie şi reabilitare a litoralului românesc al Mării Negre în zona Eforie. Lucrarea se face în baza unui contract de proiectare şi execuţie încheiat cu Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral Constanţa.

Lucrările de inaugurare a lucrărilor de combatere a eroziunii costiere din Eforie au demarat vineri, 4 iunie a.c., au fost începute cu o conferință de presă pentru prezentarea proiectului. Printre invitaţii evenimentului s-au numărat Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, Laszlo Barabas, director general ANAR, conducerea ABADL Constanţa formată din Nicușor Buzgaru, managerul proiectului și Adrian Chera, directorul interimar ABADL, Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa şi reprezentanţii autorităţii publice centrale si locale, printre aceștia numărându-se prefectul Silviu Coșa, deputatul Bogdan Huțucă, dar și primarul orașului Eforie, Robert Șerban.

Plaja din Eforie va câștiga aproximativ 50 de hectare

Ministrul Tánczos Barna, Laszlo Barabas, director general ANAR, reprezentanți ai ABADL Constanța, ai Agenției pentru Protecția Mediului Constanța, ai autorităților publice centrale și locale au participat astăzi la conferința de presă care marchează demararea lucrărilor în Proiectul de protecție și reabilitare a litoralului românesc al Mării Negre din zona Eforie.

Proiectul face parte dintr-un program mai amplu de protecție costieră, început în anul 2013 și care conține 16 loturi, împărțite în două faze, cu un buget total de aproximativ 1 miliard de euro. Astfel, în cadrul lucrărilor se vor executa șapte structuri de piatră și se vor plasa aproximativ 4 milioane de metri cubi de nisip, ceea ce va conduce la creșterea suprafeței de plajă cu aproximativ 50 de hectare.

,,Proiectul face parte dintr-un program mai larg în care sunt incluse 11 loturi. Compania Van Oord a semnat contractul cu ABADL pentru acest lot 5, mai exact, un contract de proiectare și execuție. De la semnarea contractului și până în prezent s-au obținut avizele și acordurile necesare, inclusiv autorizații de demolare pentru digurile care urmează să dispară. De asemenea, se lucrează la finalizarea documentelor pentru construirea noilor diguri. În acest proiect, toate digurile existente care se află într-o puternică stare de degradare vor fi demolate și vor apărea altele noi, mult mai lungi, de peste 300 de metri.

În urma finalizării proiectului, plaja va avea o lățime de aproximativ 300 de metri, astfel se creează o suprafață de plajă de aproximativ 50 de hectare. Am mobilizat o serie întreagă de echipaje performante cu o rată foarte mare de lucru, astfel încât să putem să dovedim, încă o dată, că putem să terminăm un proiect dificil în timpul alocat.”, a declarat Marius Stamat, managerul sucursala Constanța - Van Oord Dredging and Marine Contractors B.V. Rotterdam.

Vă reamintim că, proiectul, care valorează 394.956.415,36 lei este finanţat prin fonduri europene şi a fost câştigat în urma unei licitaţii de către compania olandeză, care are peste 150 de ani de experienţă în domeniul lucrărilor hidrotehnice maritime şi peste 186 de proiecte în toată lumea. Cu 73 de naţionalităţi de angajaţi, compania Van Oord este cunoscută pentru soluţii inovatoare şi durabile, având mereu în minte noţiunea de viitor.

Barna: 'Vom avea peste 29 de hectare de biodiversitate'

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tánczos Barna, a început discursul prin a-și cere scuze pentru ora matinală la care a fost prezent în Eforie, motivând această decizie pe seama faptului că la orele prânzului trebuia să fie prezent în capitală. ,,Îmi cer scuze pentru ora matinală la care v-am invitat pe malul mării, eu sunt vinovat, la ora 12.00 trebuie să fiu înapoi în capitală.”, a declarat acesta.

,,Este un proiect extrem de important pentru că face parte dintr-un proiect complex, este vorba despre lotul 5, vor mai urma alte 6 contracte care se vor semna, acestea fiind încă în faza de licitație. Cel mai important pentru Ministerul Mediului este să știm de unde am plecat, ce facem și unde vrem să ajungem. Am plecat de la un sistem dezorganizat, de la un litoral care nu a fost pus la punct așa cum trebuie. Avem lucrări terminate, lucrări în curs de desfășurare și lucrări care vor urma, în final vor fi peste 10 contracte semnate pentru întreg litoralul românesc. Vrem să avem un litoral modern, pus la punct din punct de vedere turistic, un litoral care oferă posibilitatea desfășurării unor activități economice în condiții de secolul 21. Un lucru foarte important pentru Ministerul Mediului este să protejăm biodiversitatea. Dincolo de 50 de hectare de plajă care se vor crea, vom avea peste 29 de hectare de biodiversitate. Se va crea o oază care va fi foarte interesantă pentru oamenii de știință, dar demonstrăm că nu se distruge nimic ci se creează posibilitatea dezvoltării unei biodiversități fantastice pe litoralul românesc.

Mă bucur că acest lot a fost câștigat de una dintre cele mai mari firme din acest domeniu, o companie care are referințe internaționale, o compania care a demonstrat că poate să ducă la bun sfârșit, în condiții optime, un asemenea proiect.

Le mulțumesc colegilor mei din ABADL Constanța pentru profesionalismul de care a dat dovadă în ultimii ani și sper să nu renunțe la acest obicei și să rămână la fel de serioși până la derularea totală a al acestui program.”, a precizat Ministrul Mediului Tanczos Barna.

Vom ajunge să avem un litoral românesc reconstruit, reproiectat și redat circuitului economic. Am fost în urmă cu puțin timp la Constanța, unde, alături de primarul Vergil Chițac, am anunțat lansarea unui concurs internațional de soluții pentru amenajarea litoralului românesc. Am făcut pași în urma acelor discuții și am început deja negocierile cu Ordinul Arhitecților din România și pentru porțiunea de litoral Constanța-Mamaia, vom avea în maxim 10 luni o soluție propusă pentru amenajarea litoralului. Un plan urbanistic care să ofere o perspectivă, o amenajare a litoralului romanesc care să fie deosebit.” a mai spus acesta.

Descoperire arheologică în adâncul Mării Negre!

În urma unui studiu extrem de amplu, în adâncul Mării Negre a fost descoperit un sit arheologic. Din păcate, așa cum transmite chiar directorul adjunct ABADL, Nicușor Buzgaru, nu este vorba despre o comoară, ci despre o ambarcațiune antică. ,,S-a efectuat un studiu extrem de amplu din punct de vedere arheologic.

Video:

Toată zona a fost cercetată și chiar a fost identificat un sit, nu este vorba, din păcate, despre o comoară, este doar o ambarcațiune antică. Aceasta a fost luată în evidență și urmează să fie luate măsurile necesare pentru protejarea și conservarea ei, ca pentru orice alt obiect de importanță arheologică. Soluțiile efective pentru conservare sunt încă în discuții cu reprezentanții Ministerului Culturii, aceștia fiind de specialitate și ne vor dat soluțiile cele mai potrivite pentru adresarea acestui obiectiv. Epava a fost găsită în zona Eforie Nord și este la o adâncime de aproximativ 7-8 metri și la o distanță de 150 de metri de țărm.”, a declarat Nicușor Buzgaru, director adjunct ABADL Constanța.

Video:

Andreea VREJOIU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nicusor Buzgaru, un profitor aiurit, habar nu are ce cauta acolo.
1
0
Ce facem cu sezlongurile "afaceristilor" din buza marii?...
1
0
Bineinteles ca asa ceva trebuia inceput odata cu inceperea sezonului. Cam cum se incep lucrarile pe la noi, cand e aglomeratia mai mare, hop si noi cu lucrarile.
1
1
Standard european inseamna si grupuri sanitare pe plaja ...unde sunt ?
2
2
Comentarii fara sa aveti informatii corecte. Daca te intorci cu multi ani in urma vei constata ca daca nu era o anumita persoana care stie engleza foarte bine sa puna umarul la pornirea acestui proiect nu am avea aceste realizari. Nici pe ungureste si nici pe macedoneste. In engleza sa lucrat si pe hirtii si la pa.....
2
1
NOROC CU FRATII NOSTRI MAGHIARI CA SE FACE CEVA PE LITORAL LA EFORIE, NOROC CU EI CA AU STAT PE PLAJA LA EFORIE SI AU REALIZAT CA SUNTEM DUSI CU PLUTA DE ABADL, AMABGHL,ETC, CARE ARUNCA VINA PE PRIMARIE SI VICEVERSA CA NU POT FACE NIMIC CU PLAJELE.
5
0
lipseste limbistul de omocea din poze ,se mai vrea director la ape sau la ajunge de unde al plecat ?
6
3

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212