VIEȚILE COPIILOR din ȘCOLILE CONSTĂNȚENE puse în PERICOL de ȘOFERII ‘DEȘTEPȚI’
VIEȚILE COPIILOR din ȘCOLILE CONSTĂNȚENE puse în PERICOL de ȘOFERII ‘DEȘTEPȚI’
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUnii conducători auto par să nu dea doi bani pe siguranța pietonilor și parchează nepăsători fix pe trecerile de pietoni. Mai grav este atunci când aceste nereguli se înregistrează în apropierea unităților de învățământ, acolo unde elevii pot deveni victime ale accidentelor rutiere. Culmea, cei care recurg la aceste acțiuni sunt chiar... părinți!
Necunoașterea unor reguli de circulație în situații cu care te întâlnești mai rar nu reprezintă o scuză! Regulile sunt stricte, prevăzute de legea circulației, pe care se presupune că toți participanții la trafic ar trebui să le știe. Dar necunoașterea noțiunilor elementare, pe care orice șofer este esential să le știe, nu mai este ceva care poate fi trecut cu vederea. Mai grav este, însă, modul în care unii șoferi ignoră, cu bună știință, aceste reguli, considerând că, dacă dețin cine știe ce autoturisme, regulile de circulație nu le sunt adresate și lor. De exemplu, soferul unui autoturism marca Renault a dat dovadă de nesimțire și totală nepăsare față de pietoni parcându-și mașina fix pe trecerea de pietoni din apropierea Școlii 23 din zona Inel II.
Altă școală, alți șoferi ‘inteligenți’
Tot lângă sau, mai degrabă spus, în fața porții unei instituții de învățământ, s-au înghesuit alte trei autoturisme care păreau să facă o „întrecere” pentru a vedea câte autoturisme încap pe trecerea de pietoni. Incidentul a fost sesizat, zilele trecute, în poarta Școlii 30, acesta fiind un obicei al părinților ce vin să își ia copiii de la unitatea de învățământ. Această problemă este întâlnită la toate unitățile de învățământ din Constanța. „La toate școlile este așa. Într-o zi așteptam nepoțica și o "doamnă" a urcat cu mașina pe trotuar până în poartă. A venit caldura, eu nu înțeleg de ce vin cu mașinile să-și ia copiii? Mersul pe jos e sănătos!”, a spus o constănțeancă.
Se pare că acești oameni nu conștientizează faptul că îi pun pe ceilalți în pericol, copiii fiind cei mai vulnerabili.
Diana BERECHET
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
8.2° Constanța 











.jpeg_t.jpeg)




