Viitorul- Chindia 3-0. Puștii lui Gică Hagi urcă pe primul loc în Liga 1
Viitorul- Chindia 3-0. Puștii lui Gică Hagi urcă pe primul loc în Liga 1
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestViitorul a câștigat meciul cu Chindia Târgoviște, scor 3-0 (G. Ganea '7, Boboc '26, L. Munteanu '90+3), și urcă provizoriu pe primul loc în Liga 1.
Era clar că Hagi nu va mai accepta încă un scurtcircuit al echipei sale după înfrângerea cu Dinamo, 2-3, din etapa trecută. Așa că Iancu și restul colegilor săi i-au luat tare din prima pe târgovișteni.
George Ganea a deschis scorul rapid (7), după ce altfel talentatul portar Aioani a avut o ieșire greșită, prin care practic i-a pus mingea perfect pentru gol atacantului în albastru.
Yameogo a venit cu replica doar câteva minute mai târziu, dar Căbuz a arătat încă o dată că este un portar de reflex. A urmat bara lui Liviu Mihai, Ganea a trimis și el mingea chiar în încheietura barelor, iar desprinderea a venit prin Boboc, care a șutat bine la colțul lung. Fundașul a ajuns astfel la două reușite în ultimele două partide, după golul cu Dinamo.
O primă repriză foarte bună, în care scorul putea fi mai mare și în care Viitorul a arătat din nou calitate ofensivă. Și Chindia a arătat că este o echipă bine așezată de Moldovan, dar limitele individuale se văd clar.
În partea a doua, lucrurile s-au mai calmat, Viitorul a dominat în continuare partida, dar ocaziile din prima parte nu s-au repetat. Doar șutul lui Ciobanu din minutul 78 și capul lui Iancu din minutul 88 au fost cu adevărat periculoase pentru poarta lui Aioani. Când jocul părea încheiat, Luis Munteanu, atacant născut în 2002, a înscris un supergol cu un șut la vinclu, aceasta fiind prima sa reușită în Liga 1.
2002este anul în care s-a născut Louis Munteanu. Este primul marcator născut în acest an din istoria Ligii 1. Precedentul record era deținut de Luis Nițu (2001), fotbalistul Craiovei.
Rivaldo a asistat la meci alături de Gică Popescu. Fiul său, Rivaldinho, nu a fost în lotul Viitorului din cauza unei accidentări.
sursa: gsp.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News